Antena 3 CNN Actualitate Prăpăd la Rânca: Şase cabane au luat foc una după alta (VIDEO)

Prăpăd la Rânca: Şase cabane au luat foc una după alta (VIDEO)

1 minut de citit Publicat la 10:54 27 Ian 2010 Modificat la 10:54 27 Ian 2010
Prăpăd la Rânca: Şase cabane au luat foc una după alta (VIDEO)
La Rânca a fost prăpăd marţi noapte. Şase cabane de lemn, vile de lux, au luat foc una după alta. S-au făcut scrum fără ca pompierii să mai poată salva ceva. A fost un şir de ghinioane teribile. În zonă, nu există staţie de pompieri, drumul de acces era îngheţat, două autospeciale s-au stricat în misiune. Iar proprietarul nu avea asigurare decât pentru jumătate dintre case. La prima vedere vorbim despre o pagubă de peste un milion de euro.

Cabanele din lemn au fost construite una lângă alta, astfel că focul s-a întins rapid. Pompierii au ajuns târziu şi prea puţini - doar şapte.

Iniţial porniseră spre Rânca trei maşini de pompieri. Două însă au rămas blocate pe drum, aşa că al doilea echipaj ISU a ajuns abia după trei ore.

Proprietarul este disperat. E investiţia lui. Şi nu a fost deloc mică.

Pompierii au stins flăcările după şase ore. Sau cel puţin aşa credeau.

Nu stinseseră total incendiul, aşa că s-a reaprins. La prânz, fostele vile de lux încă fumegau. Iar imaginile erau dezolante.

Dezastrul este şi mai vizibil pentru cei care cunosc vilele. Şi nu sunt puţini. Sute de turişti şi-au petrecut aici concediul sau sărbătorile.

Scrum şi o anchetă în desfăşurare. Prima întrebare: de la ce a pornit focul. Proprietarul spune că neavând turişti, centrala nu funcţiona.

Omul nu are ce să-şi reproşeze. Avea toate avizele necesare şi a respectat legile. Singura greşeală - nu a apucat să îşi asigure toate casele. Şi acum plăteşte.



Antena3.ro

×
Etichete: incendiu ranca
x close