Antena 3 CNN Actualitate Prahova: Peste 250 de persoane, inclusiv polițiști locali, au donat sânge pentru victimele din Clubul Colectiv

Prahova: Peste 250 de persoane, inclusiv polițiști locali, au donat sânge pentru victimele din Clubul Colectiv

1 minut de citit Publicat la 16:43 02 Noi 2015 Modificat la 16:43 02 Noi 2015
donare sange.jpg
Peste 250 de persoane, între care și polițiști locali, s-au prezentat, luni, la Centrul de Transfuzie Sanguină din municipiul Ploiești pentru a dona sânge pentru victimele incendiului care a avut loc în Clubul Colectiv din București.

Directorul centrului, Georgeta Hanganu, a declarat presei că, în prima jumătate a zilei, s-au prezentat la sediul acestei instituții peste 250 de persoane, adică de patru ori mai multe decât într-o zi obișnuită. 'Astăzi s-au prezentat peste 250 de persoane (...). E o situație specială, iar oamenii își dovedesc solidaritatea. (...) O zi normală la noi înseamnă 70-90 de donatori, atunci când sunt zile bune. Au fost multe zile în luna octombrie când am avut și 50 de persoane, ceea ce nu e în regulă. Se pare că un moment greu unește oamenii și îi determină să facă gesturi deosebite', a spus Hanganu.

Potrivit acesteia, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Ploiești a fost, practic, prima zi în care s-a putut recolta sânge după evenimentul din Clubul Colectiv, întrucât, în weekend, personalul unității a acordat ajutor colegilor de la centrele de recoltare din București.

Potrivit unui comunicat de presă al Poliției Locale Ploiești, printre cei care au donat sânge în cursul zilei de luni se află și peste 20 de polițiști din cadrul acestei structuri.

Conform sursei citate, în continuare lucrătorii Poliției Local Ploiești se vor prezenta la Centrul de Transfuzie Sanguină pentru a dona sânge în sprijinul victimelor incendiului din clubul bucureștean.

'Pacienții vor avea nevoie (de sânge—n.r.) și în săptămânile următoare, pentru că vor fi spitalizați pe perioade lungi de timp și atunci îi invit pe cei care nu au reușit să vină azi, care au sunat și pe care i-am amânat, să vină în săptămânile următoare și să doneze sânge', a declarat Georgeta Hanganu.

×
Etichete: Club Colectiv
x close