Poveştile de groază ale angajaţilor asiatici în România. "Am muncit 7 zile din 7, câte 10 ore pe zi, pentru 3000 de lei pe lună"

Se izbesc de minciuni, patroni care îi obligă să lucreze până la epuizare, abuzuri, foamete, condiţii groaznice de trai şi de un sistem medical ce nu ştie cum să se poarte cu ei. Au parte şi de rasism. Mult rasism. Aceasta este viaţa multor străini veniţi din ţările de pe continentul asiatic pentru a lucra în România şi pentru care bariera lingvistică şi sistemul de justiţie de la noi reprezintă adevărate provocări.

Aceste date au fost cuprinse într-un studiu unic în ţara noastră - Bridging Communities An Exploratory Study on Labor Immigration in Romania, coordonat de cercetătorul Anatolie Coşciug, director adjunct al Centrului pentru Studiul Comparat al Migrației. 

Angajaţilor străini le e frică să vorbească. Din cauza angajatorilor

“Principala provocare în cercetarea noastră a fost localizarea respondenților. Majoritatea imigranților nu vorbesc limba română, iar mulți dintre ei au doar o înțelegere de bază a limbii engleze. Identificarea potențialilor imigranți pentru a realiza interviuri în cadrul comunității lor a fost, de asemenea, extrem de dificilă. Chiar și cei care vorbesc limba engleză sunt adesea reticenți să participe, din cauza fricii de repercusiuni din partea angajatorilor lor. Pentru a depăși acest obstacol, am implicat imigranți vorbitori de limba hindi și sinhaleză pentru a realiza interviuri cu imigranții care nu vorbesc limba engleză. Această strategie ne-a permis să includem un număr mai mare de participanți și să îmbunătățim diversitatea studiului”, se arată în deschiderea cercetării.

Astfel, aflăm că, la nivel mondial, numărul migranţilor internaţionali a ajuns la 281 de milioane, adică 3,5% din populaţia Globului.

Peste 200.000 de cetăţeni străini în România

În octombrie 2023, România avea un total de 200.243 de cetăţeni străini. 87% dintre aceştia aveau permise de şedere temporară, iar restul erau beneficiari de protecţie internaţională. În 2024, cota de lucrători străini stabilită de Guvernul României, se ridica la 100.000 de noi angajaţi. Sistemul de cote se referă la reglementarea de către guvern a numărului de imigranți muncitori non-UE care pot fi angajați în țară în fiecare an. 

Ca o consecință, în România, muncitorii străini nu beneficiază de un sprijin adecvat în ceea ce privește protecția socio-economică – lucru care poate fi corelat cu decizia lor de a pleca în alte țări care le oferă condiții mai puternice de protecție socială.

“Un procent remarcabil de 9% dintre imigranți provin din Nepal, ceea ce îl face cel mai semnificativ contributor la populația străină. Următorii în clasament sunt cetățenii din Turcia, care constituie 8%, și cei din Italia și Sri Lanka, fiecare contribuind cu câte 7%.

În plus, datele furnizate de Inspectoratul General pentru Imigrări (GII) pentru anul 2023 arată că principalele țări de origine ale cetățenilor străini din România, cu excepția celor europene (inclusiv Turcia), provin predominant de pe continentul asiatic, în special din țările din Asia de Sud. Printre țările notabile se numără Nepal, Sri Lanka, Pakistan, India și Bangladesh”, se precizează în acelaşi material.

Cei mai mulţi angajaţi din afara României sunt în Bucureşti – aproximativ 26 la sută. Urmează, apoi, Ilfov, Timiș, Cluj și Constanța.

Teoria sună bine. Practica ne omoară

În teorie, Codul Muncii din ţara noastră le garantează imigranţilor care muncesc aceleaşi drepturi cu ale românilor, adică dreptul la condiții de muncă și perioade de odihnă adecvate, beneficii de securitate socială, condiții de muncă sigure, salarii corecte și protecție împotriva discriminării.

Însă realitatea de pe teren e alta, în multe cazuri.

„Există și situații în care angajatorul îi înrobește, nu le oferă condiții de muncă decente, cazare, și nu mă mir că pleacă. Restul țărilor oferă azil. În Germania li se oferă azil, bani, li se caută un loc de muncă, cumva le este mai bine decât să rămână aici cu un angajator abuziv”, precizează reprezentanţii unei agenţii de recrutare.

„Am primit un salariu de 3000 de lei muncind șapte zile, nu șase zile cu o zi liberă, câte 10 ore, 12 ore pe zi. Nu este în regulă nici pentru muncitor, nici pentru România”, le-a mărturisit cercetătorilor români un tânăr de 23 de ani, din Sri Lanka.

“În unele cazuri, exploatarea și alți factori agravanți pot duce la situații limită, așa cum s-a observat în cazul unui migrant care a lucrat ore suplimentare timp de trei luni fără a primi plata, după cum a povestit un alt muncitor migrant: `Un băiat din Sri Lanka s-a sinucis. Nu și-a primit salariul timp de trei luni`”, se arată în acelaşi document.

Mai mult, cel mai des expuşi situaţiilor de exploatare sunt străinii care lucrează în domeniul livrărilor şi personalul din bucătăriile restaurantelor. Da, cercetarea se referă chiar la curierii pe care îi vedem zi de zi prin Bucureşti şi alte oraşe mari ale ţării. 

„În alte companii de livrări, contractele au clauze care îi pun pe muncitori în imposibilitatea de a atinge țintele, iar astfel nu își primesc salariul.`Trebuie să facă livrări după un anumit număr, în jur de 20-30 de livrări pe zi. Și nu reușesc să ajungă la acel punct. Și nu primesc salariul`”, precizează reprezentanţii unei agenţii de recrutare.

Acelaşi studiu ne dezvălui cum „instituțiile publice delegă frecvent diferite niveluri de responsabilitate privind funcționarea și supravegherea acestor programe angajatorilor”. Asta îi face pe viitorii angajaţi străini să devină dependenţi economic de firmele care îi angajează.

“Ca urmare, lucrătorii migranți se găsesc prinși într-o rețea de interese concurente, în care au foarte puțină putere, fiind prinși între entitățile corporative private care gestionează programele și permisele de muncă, guvernele țărilor lor de origine și guvernele țărilor de destinație.

Această situație este agravată de lipsa critică de responsabilitate, ceea ce duce la lacune semnificative în protecție și la un risc crescut de abuzuri ale drepturilor omului.

„Este foarte dificil. Și uneori ne tratează ca și cum ‘trebuie să pleci în Bangladeshʼ. Dacă spui ceva despre drepturile tale, ne spun ‘te duci în Bangladesh. Du-te, du-te în Bangladeshʼ.” (Bărbat, 30 de ani, Bangladesh), se arată în cercetarea citată.

În acelaşi document se mai precizează că mulți cetățeni străini au ajuns în România la angajatori care nu le-au respectat drepturile și nu le-au plătit salariile. Ori înţelegerea iniţială a fost să lucreze într-o fabrică, iar în ţara noastră s-au trezit că sunt forţaţi să lucreze ca livratori sau în condiții precare pe o fermă, în locul unui loc de muncă promis la o stație de service auto.

23 de muncitori într-un singur apartament

Majoritatea respondenților migranți din cercetare au menționat că cei mai mulți dintre angajatori își asumă responsabilitatea pentru costurile legate de cazare, utilități, hrană, renovare și alte cheltuieli de trai ca parte a pachetului salarial, deși unii angajatori pot opta pentru „subvenționarea” acestor costuri ca parte a acordurilor de plată.

“În mai multe cazuri, angajatorii par să ofere cazare „subvenționată” doar în teorie, în timp ce, în practică, costurile pe care lucrătorii migranți trebuie să le plătească sunt semnificativ mai mari decât media locală. Totuși, chiar și în cazurile în care angajatorii oferă subvenții pentru cazare bună și pentru costurile asociate, pare să fie o practică comună printre angajatori să își anuleze sprijinul după primul an de angajare. În majoritatea cazurilor în care cazarea este oferită, muncitorii migranți menționează calitatea scăzută a acesteia, în termeni de supraaglomerare, acces limitat la apă curentă și internet, locație periferică și altele”

Majoritatea muncitorilor migranți participanți la acest studiu locuiesc în spații supraaglomerate, în stil de cămin, le este restricționat accesul la închirierea locuințelor în anumite cartiere sau își pot permite doar locuințe de calitate scăzută. De exemplu, un migrant din Cluj, care lucrează pentru o companie de livrări, plătește săptămânal 1200 lei pentru o cazare într-un apartament dintr-un bloc, unde camerele sunt modeste și locuiesc în jur de 23 de muncitori migranți. În total, el cheltuie 4800 lei pe lună, echivalentul unui cost pentru o locuință de înalt standard în Cluj”, se arată în cercetare.

“Foamea şi malnutriţia par să fie frecvente”

Acelaşi studiu arată că, în mai multe cazuri, muncitorii străini de la noi sunt înfometaţi.

“Pe de altă parte, foamea și malnutriția par să fie frecvente pentru mai mulți respondenți, rezultând din condiții de trai precare și diverse restricții. Acestea pot include reguli impuse de angajatori sau furnizorii de cazare care, deși nu interzic explicit, limitează sau fac imposibilă gătirea mâncării proprii de către migranți, costul ridicat al alimentelor de calitate în România sau alte limitări privind accesul la hrană adecvată din punct de vedere cultural și la apă sigură, suficientă pentru uz personal și domestic.

„Lucrăm 12-13 ore. Lucrăm până când șeful instituției este mulțumit. Dacă îi este foame, ne dă mâncare. În caz contrar, lucrăm toată ziua fără mâncare”, spune un bărbat de 34 de ani, din Sri Lanka.

„Am lucrat la o fermă de porci în Galați... și când am cerut ceva de băut, mi-au arătat (apa) și mi-au spus să beau de acolo... nu mi-au dat un pahar sau ceva, așa că am spus nu, voi lucra astăzi pentru că este datoria mea să termin ziua. Așa că mi-am făcut treaba pentru acea zi și m-am întors noaptea”, a povestit un tânăr de 21 de ani, din Pakistan.

Totodată, mai mulți muncitori migranți din Asia de Sud au raportat că mesele oferite de angajatori sunt foarte simple, nu corespund credințelor și religiei lor și constau adesea în două mese pe zi formate din orez alb simplu și supă de linte, care sunt frecvent alterate.

„Pentru mine a fost dificil, deoarece, fiind musulman, există unele (probleme în procurarea) alimentelor în Oradea sau în alte orașe mici... este dificil să găsești carne halal... poți găsi alte lucruri ușor, cum ar fi legume, verdețuri”, spune un alt tânăr din Pakistan.
Alți muncitori au raportat că sunt nevoiți să trăiască din resturi sau mâncare nutrițional inadecvată, ilustrând problemele mai ample legate de insecuritatea alimentară și de lipsurile în respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Sistemul de sănătate românesc, un dezastru (şi) pentru muncitorii străini

Majoritatea muncitorilor migranți intervievați în cadrul studiului au raportat că nu au accesat servicii medicale în România, în timp ce mai mulți respondenți au menționat atitudinea ostilă a personalului medical și incertitudinea legată de existența asigurării de sănătate ca motive pentru care nu au apelat la aceste servicii.

“Această situație este bine ilustrată de cazul unui muncitor migrant căruia i s-a refuzat inițial asistența medicală de urgență, fiind nevoit să aștepte ore întregi înainte de a fi transportat la spital. Problema a fost rezolvată abia după ce conducerea companiei (cetățean român) a intervenit”, se precizează în materialul de cercetare.

„E doar mafie peste tot, nu le pasă de noi”

Totodată, condiţiile proaste de muncă sunt adesea asociate cu probleme de sănătate mintală, cum ar fi stresul psihologic, depresia și anxietatea, iar în cazuri extreme se recurge la suicid. Au existat migranţi care şi-au luat viaţa.

“Aceste situații pot fi exemplificate prin cazul lui Gayan, care a exprimat o profundă nemulțumire față de experiența sa în România, manifestându-și adesea frustrarea:

`E doar mafie peste tot, nu le pasă de noi.” (Bărbat, 23 de ani, Sri Lanka)

El a mărturisit că sprijinul mamei sale este singurul lucru care îl împiedică să recurgă la soluții extreme, cum ar fi luarea în considerare a sinuciderii. În ciuda dificultăților, Gayan este hotărât să-și îmbunătățească situația prin găsirea unui loc de muncă stabil și obținerea unui statut legal. El speră că, cu sprijinul instituțiilor locale și al ONG-urilor, va putea depăși dificultățile cu care se confruntă în prezent”, se arată în cercetarea realizată de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.

Deşi cotizează la stat, muncitorii străini nu au dreptul la pensie

Lipsa accesului la beneficiile de securitate socială crește dependența muncitorilor migranți de angajatorii lor și le agravează vulnerabilitatea. Rolul redistributiv al securității sociale este esențial în reducerea și atenuarea sărăciei; prin urmare, refuzarea sau restricționarea accesului muncitorilor migranți la aceste beneficii subminează valoarea migrației atât pentru migranți, cât și pentru țările lor de origine.

“Legislația din România nu asigură dreptul la rambursarea contribuțiilor la fondul de pensii. În cadrul legislației românești, această problemă este legată de sistemul de impozitare, care generează un astfel de decalaj. Legislația menționează că contribuabilul are dreptul să beneficieze de contribuția la fondul de pensii doar în anumite condiții, respectiv atunci când contribuția la fondul de pensii a fost realizată timp de cel puțin 15 ani și când persoana îndreptățită ajunge la vârsta de pensionare.

În plus, conform reglementărilor actuale, această problemă ar putea fi abordată prin tratate bilaterale între România și guvernele străine, iar situația poate varia în funcție de existența unor astfel de acorduri. Cu toate acestea, în practică, muncitorii migranți care lucrează în România plătesc 25% din salariul lor către fondul de pensii și, cel mai probabil, nu vor beneficia niciodată de acele contribuții”, se arată în acest studiu.

„Nu înțeleg de ce nu au dreptul să-și primească taxele pentru pensie atunci când părăsesc România”, se miră şi unul dintre angajatori.

Acestea sunt doar câteva dintre problemele cu care comunitatea de străini care muncesc în ţara noastră se confruntă. Antena 3 CNN a lansat o serie dedicată problemelor cu care se confruntă oamenii care vin să lucreze în România din țările din afara Uniunii Europene.