”Eu nu-mi doresc ceva pentru că sunt sănătos” Poveștile emoționante ale oamenilor care petrec Paștele în adăposturile statului

Ce înseamnă sărbătorile acasă pentru noi nu este acelaşi lucru şi pentru ei, cei care locuiesc acum în Centrul de Servicii Sociale pentru Adulți Sfântul Ioan din Capitală.

Sunt peste 160 de suflete care şi-au găsit liniștea în acest complex.

Aici l-am întâlnit pe Dănilă Eugen. De mai bine de un an şi-a găsit pacea printre străinii pe care îi leagă aceeași poveste. Are o meserie care îl apropie de Dumnezeu și care îl ține puternic pentru a trece cu bine peste această mare încercare a vieții sale.

”Mă ocup de restaurare ceramică, piatră și în timpul liber am mai învățat pictură, restaurare de ferestre, icoane. Când restaurezi un altar, ai icoanele pe care trebuie să le faci și ești cu conștiința împăcată și te simți extraordinar când știi că ai salvat o icoană. 

Cine nu lucrează o icoană nu își poate da seama de sărbătoarea Pascală… E ceva magic! Învierea Domnului nu e numai o tradiție, e mai mult, mai ales în perioada asta în care lumea a ajuns unde a ajuns, e ca o eliberare, măcar câteva zile să te eliberezi din răul care te înconjoară și să uiți de tot ce se întâmplă în jurul tău”, a spus Eugen Dănilă.

Acum, dorința sa este să revină la viața de dinainte și sa reînceapă să lucreze la cei 66 de ani pe care tocmai i-a împlinit. Prieteni nu mai are, însă simte că și-a format o nouă familie alături de colegii de palier din centru.

Câteva camere mai departe l-am întâlnit pe Cristian. Are 21 de ani și a ajuns la centru după ce și-a dat seama că acasă nu mai exista pentru el în România.

A trăit cu mama și sora sa mai mica în străinătate, dar a pierdut legătura cu ele de 6 luni. Este optimist că va intra în legalitate cu toate actele și, mai mult, speră la o familie şi un loc de muncă în construcții.

”Am fost în Germania, am fost în pușcărie și am fost deportat aici, am bunica și unchiul dar nu știu unde. Nu am certificat de naștere, trebuie să fac buletin, am pașaport, dar expirat. E bine aici, sunt mulțumit că am unde să dorm, am mâncare”, a spus și Alexandru.

O altă poveste de viață este şi cea a lui Dumitru. Omul și-a lăsat familia într-o mică locuință cu chirie și a cerut de bunăvoie ajutorul autorităților ca să se pună pe picioare.

Spune că nu a rămas alături de ei pentru că se simțea în plus. Nu își dorește nimic de sărbători. Este sănătos și știe că încă poate muta munții din loc pentru a reveni la viața de altădată.

Este frizer și așa cum o tunsoare înfrumusețează oamenii, tot așa crede că și optimismul lui poate înfrumuseța lumea.

”Am renunțat la o comunicare cu familia, m-am supărat că nu m-au anunțat că nu s-au plătit ratele (n.r. - la casă). Pentru mine e ceva nou aici.

Eu nu-mi doresc ceva pentru că sunt sănătos. Am întâlnit oameni fără o mână, un picior și sunt fericiți”, a mărturisit Dumitru.

Toți cei care locuiesc în Complexul de Reintegrare Sfântul Ioan din București au ceva în comun: o adresă unde sunt acasă și o familie extinsă lângă care sărbătoresc Paștele. Aceleași sărbători ca noi toți, dar cu un pic mai multă recunoștință.

”Sunt oameni obișnuiți cu povești de viață în spate, care au ajuns în această situație: pierderea unei locuințe, divorț, pierderea persoanei dragi. Este o ancoră pentru ei cazarea în acest centru.

Cel mai mult își doresc să fie înțeleși, au regrete mulți dintre ei, spun că ar fi putut face mai multe în viață, se simt în incapacitate. Din păcate, aici vorbim de tulburări mintale și este dificil să susții un loc de muncă, o relație”, a explicat psihologul Bănică Mariana.