A fost lovită, jignită, umilită și amenințată. Asta susține o filipineză că i s-a întâmplat în timpul în care a fost dădacă pentru o familie foarte bogată din Iași. Antena 3 CNN lansează o serie dedicată problemelor cu care se confruntă oamenii care vin să lucreze în România din țările din afara Uniunii Europene.
Vom explora dificultățile pe care muncitorii străini le întâmpină din partea angajatorilor români și vom analiza modul în care statul român gestionează (sau nu) aceste situații. Seria va include povești despre abuz, discriminare, rasism de multe ori, precum și despre lacunele legislative care afectează drepturile muncitorilor din Asia.
Viața, la 10.000 de kilometri distanță de casă
C. are 45 de ani. S-a născut în Roxas, Filipine, la aproape 10.000 de kilometri distanță de București. Nu vrea să aibă „probleme și mai mari”, astfel că am ales să nu îi publicăm numele real. Prietenii și angajatorul de azi îi spun „Nana”. Așa îi vom spune și noi în acest material.
„N-am vrut ca cei doi copii ai mei, pe care îi cresc singură, să ducă viața pe care am avut-o eu. Ei merită să meargă la școli bune, merită să fie fericiți și să aibă un start bun în viață. De asta am plecat din Filipine, ca să le fac lor o viață mai bună, chiar dacă am lipsit din toate momentele importante din viața lor. Cred că am compensat, cumva, prin munca pe care am făcut-o în toți anii ăștia”, îmi explică Nana, când o întreb de ce a plecat din Filipine.
Sunt aproape 20 de ani de când a plecat din țara ei baștină. A lucrat patru ani în Singapore, unde a fost dădacă pentru copiii unor italieni, apoi a fost menajeră în casa unui om foarte bogat din Moscova, iar în luna mai, 2015, a venit în România. A fost recomandată de o prietenă din Filipine ca să aibă grijă de copilul unei familii din Iași.
„Eram două filipineze, făceam cu rândul. O săptămână lucram schimbul de noapte, apoi pe cel de zi şi după aceea ne schimbam. Veneam la 5 după-masă și plecam dimineaţa, la 9:30. Dar noi nu eram doar dădace. Era ca și cum am fi fost asistente medicale. Purtam uniforme, dormeam cu copilul”, își începe Nana povestea.
Regulile casei și prima agresiune
Angajatele casei nu aveau voie să se machieze, să se dea cu ojă pe unghii și să își țină părul prins. În același timp, când vorbeau cu familia, nu aveau voie să stea jos, pe aceeași canapea. Nu aveau voie nici să stea pe scaun, la aceeași masă, față în față cu membrii familiei. Trebuiau să stea în picioare, cu mâinile strânse în față, într-o postură umilă.
Salariul ei era de 500 de euro, la care se adăugau 400 de lei pentru mâncare.
Cazarea era asigurată de angajator, la 15 minute de mers pe jos de casa în care lucra. Acolo stătea cu colega ei filipineză și cu o thailandeză, care era angajată pentru masaj.
Primul episod de agresiune a fost când, la un mall din Iași, a întârziat cu copilul. Îi dau lacrimile când povestește ce i s-a întâmplat.
”Era liftul prea plin și nu puteam urca, că aș fi zdrobit căruciorul. Nu aveai loc. Și a durat până am ajuns. `Eşti o proastă!`, a ţipat în faţa tuturor. Şi mi-a dat o palmă în umăr. De ce nu răspunzi la telefon? Dar eu nu aveam semnal în lift. I-am spus şi nu m-a crezut.
"Dacă fugeai cu copilul meu?". Nu aveam cum să fac asta, eram însoţită de bodyguarzi. Gărzile de corp ale acestei familii ştiau că lucrez pentru ei, locul era foarte bine păzit. "Tu chiar crezi că aş avea o cale de scăpare de aici?"
"Soţul şi-a cerut scuze, am mers la restaurant şi el m-a întrebat dacă vreau ceva de mâncare. Ea a luat meniul şi a zis că eu nu am nevoie să mănânc, ci să aştept dacă rămâne mâncare de la ea sau de la copii. Soţul a insistat, eu am refuzat. Nu sunt genul de persoană care să fie lacomă după mâncare. I-am spus că sunt ok, nu mi-e foame. Sunt bine.
Dar îmi venea să strig, să plâng. Acasă, în Filipine, tatăl meu m-a bătut mult când eram copil. Chiar dacă am venit în altă ţară, cu o altă limbă, şi chiar dacă sunt considerată “oaia neagră” a familiei (pentru că am două surori profesoare şi un frate inginer, iar eu sunt doar o dădacă) nu voi mai permite ca cineva să mă atingă. Să abuzeze fizic de mine. Eu sunt un angajat.
În maşină, în spate, am avertizat-o pe doamnă: dacă vei face asta încă o dată, voi pleca. Nu sunt ca alţi oameni care ţi-au permis să faci asta. Eu sunt aici să am grijă de copiii tăi. Nu am venit aici să ţipi la mine, să îmi spui că sunt proastă sau să mă jigneşti. Mă plăteşti să am grijă de copiii tăi şi eu chiar fac asta”, își amintește C.
Acuzată că a furat
10 luni a lucrat în Iași, contractul era încheiat pe un an. După ce s-a întors din vacanța din Filipine, a observat că „atitudinea doamnei s-a schimbat” și mai mult.
”Colega mea i-ar fi spus că eu aș fi furat bijuterii și niște bani. Însă ei aveau camere în întreaga casă, puteau vedea tot. Aveau bodyguarzi peste tot. Era imposibil să faci asta. Colega mă avertizase că atitudinea doamnei e ciudată, așa că eu am refuzat de fiecare dată când ea a încercat să îmi dea lucruri sau bani în plus. Nu voiam să mi se reproșeze mai apoi că sunt nerecunoscătoare. Când am venit eu, deja plecaseră trei filipineze. Şi bodyguarzii m-au avertizat să am grijă la atitudinea ei, însă eu le-am spus că mă descurc, deoarece am mai lucrat înainte pentru astfel de familii și pot rezista”, explică C.
De aici au început problemele și mai mari.
„M-a acuzat că am un iubit în România, care ar veni acasă la ea să îi fure bijuteriile. Nu era adevărat. Nu aveam pe nimeni. Nu aveam nicio relaţie. Și mi-au cerut telefonul. M-au obligat să le dau parola, ca să afle ce e în el, să caute dovezi. Chiar dacă era ilegal să facă așa ceva, eu le-am dat telefonul: uitați-vă! Este ilegal ce faci, dar îţi dau satisfacţie. Să vezi că nu vei găsi nimic. Dar să știți că eu știu ce e acolo și dacă va lipsi ceva sau dacă va fi plantat ceva, voi ști. Dar a fost umilitor. Am fost devastată. Îmi era frică de ei, pentru că erau puternici, însă știam că trebuie să mă lupt cu ei”, spune filipineza.
Mai mult, colega ei, care a plecat și ea în concediu, i-a spus că nu se va mai întoarce.
„După ce a plecat colega mea, a trebuit să lucrez 20 de ore pe zi. În fiecare zi. Fără să mă plătească în plus. Îmi spunea că asta e treaba mea, că e colega în concediu”, își amintește Nana.
”Îi mănânci mărul copilului meu?”
Cearta care a dus la demisia ei a fost în 22 decembrie 2015.
„Eram foarte obosită. M-a lăsat să merg acasă la 9:00 dimineaţa şi mi-a cerut să mă întorc la 11:00. Când să dorm? Când să mă spăl? Când să îmi gătesc ceva ca să mănânc? Nu îmi dădea mâncare, trebuia să îmi aduc mâncarea făcută de mine. Singura mâncare pe care insista să mi-o dea era expirată de multe zile, niște iaurt expirat sau mâncare pe care voia să o arunce, că nu o mai voia nimeni. I-am spus că nu sunt un animal, nu sunt câine.
"Voi, filipinezele, sunteţi foarte mofturoase. Nu vezi unde lucrezi? De ce eşti aşa preţioasă?", îmi reproşa. Păi tu o ai de multe zile în frigider, nu o mai mănânci şi mi-o dai mie? Nu accept aşa ceva. I-am spus că asta sunt eu, nu îi cer eu mâncare. E dreptul meu să nu accept mâncarea pe care tu vrei să mi-o dai. Nu m-am plâns niciodată de cei 400 de lei pentru mâncare. Ştiu ce să cumpăr ca să trăiesc o lună cu 400 de lei”, povestește filipineza,
Când s-a întors de la cazare, i-a dat copilului un măr feliat. Atunci a fost acuzată că mănâncă mâncarea copilului.
”A venit la mine: îi mănânci mărul copilului meu? Nu. Atunci ce mesteci? Am deschis gura și i-am arătat că mestecam o gumă. I-am zis: Serios? Chiar crezi că eu aş mânca merele copiilor tăi? Tu asta crezi despre mine? Și am plecat de lângă ea, cu tot cu copil. A strigat după mine `De ce tot comentezi? Voi, filipinezele, sunteți niște proaste!` Atunci ea m-a tras de păr și eu am căzut jos. M-am ridicat, am dat să mă apăr și m-a zgâriat pe mâini, că avea unghiile lungi. Acela a fost momentul când eu i-am spus că gata, plec. Îmi dau demisia”, își amintește Nana.
Angajatoarea a venit după ea la cazare împreună cu bodyguarzii și i-a răscolit prin lucruri, ca să caute ”lucruri furate”. A vrut să îi ia și permisul de ședere, „dar e ilegal, nu le-am dat nimic”.
Prietenii filipinezi din Iași, avertizați să nu o ajute
După ce a plecat, doar o singură prietenă din Filipine a ajutat-o.
„Șefa mea i-a sunat pe toți cei care aveau angajați filipinezi și le-a spus că sunt căutată de poliție pentru că am furat și vor avea probleme dacă mă vor ajuta”, explică femeia.
Mai târziu s-a trezit și cu o plângere la poliție, în care a fost acuzată că ar fi furat bijuterii, ceasuri și bani, iar valoarea prejudiciului ar fi fost de 750.000 de euro.
”Le-am spus polițiștilor: credeți că eu puteam ieși din țară cu atâția bani și cu atâtea bijuterii? Și dacă le aveam, de ce să mă fi întors aici? Aș fi avut conacul meu, mașini, afacerea mea. Nu m-aș mai fi întors. Haideți să facem testul detectorului de minciuni. Dar să vină și ea (fosta ei șefă – n.r.). Să îl facem amândouă deodată. Să vedem: cine minte?”, spune ea.
Un an mai târziu, plângerea a fost clasată.
Mai mult, în acest timp și-a dat fosta angajatoare în judecată, s-a ajuns la mediator, iar aceasta a trebuit să îi achite salariile din urmă și să îi dea daune morale.
Cea care a reprezentat-o în instanță pro bono și i-a crezut povestea este actuala ei șefă, unde C. este bonă de nouă ani.
„Totul s-a terminat cu bine, dar trauma încă e acolo. Eu am suferit o nedreptate. Nu am furat. Și după nouă ani încă mă gândesc la asta”, mărturisește femeia.
Ce vrea să facă pe viitor?
„Într-o zi mă voi întoarce în Filipine. Îmi voi cumpăra o casă mică undeva, lângă mare. Vreau o casă foarte simplă. Și să fie liniște. Nu vreau mult. Doar liniște. Și simplitate. În țara mea”, își încheie ea povestea.
FDSC: ”Migranții veniți să lucreze în România nu sunt asistați social”
Anul trecut, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile a publicat un studiu cu privire la imigrația pentru muncă în România.
Potrivit datelor oficiale, 9% din cei peste 211.000 de angajați din afara țării noastre înregistrați în anul 2023 sunt din Nepal. Pe locul 2 se află cei din Turcia, care reprezintă 8% din totalul muncitorilor. Pe locul trei se află muncitorii din Italia și Sri Lanka.
„Am observat că există multă confuzie legată de oamenii ăștia și e important de spus că migranții veniți să lucreze în România nu sunt asistați social. Ei vin, lucrează, acoperă o lipsă de forță de muncă pe care noi o avem. Iar noi trebuie să ne asigurăm ca stat că drepturile lor sunt respectate și că nu există abuzuri”, a declarat, pentru Antena 3 CNN, Raluca Toader, manager de proiect în cadrul FDSC.
