Poştaşul avea geanta plină cu pensiile şi alocaţiile locatarilor de pe strada Răcari. Abia ce intrase în scara blocului, când doi indivizi s-au năpustit asupra lui şi l-au înjunghiat.
Lovitura de cuţit a fost atât de puternică, încât poştaşul s-a prăbuşit la pământ, inconştient. Ca să fie sigur că nu vor fi găsiţi repede, tâlharii l-au târât pe bărbat până în ghenă şi au fugit cu banii. Un locatar din bloc l-a găsit pe poştaş după mai bine de două ore şi a sunat la ambulanţă.
Hoţii au reuşit să fugă cu 40.000 de lei. Dar se pare că nu vor avea prea mult timp să-i cheltuiască. Toată seara, criminaliştii au adunat probe din scara blocului şi se pare că au găsit suficiente amprente ca să poată întocmi un cerc de suspecţi.
Poştaşul a fost operat, iar în acest moment este în afara oricărui pericol. Dacă vor fi identificaţi, tâlharii vor fi acuzaţi de jaf şi tentativă de omor.
Observator