Antena 3 CNN Actualitate Poșta Română: Pensiile și drepturile sociale aferente lunii decembrie vor fi plătite la timp

Poșta Română: Pensiile și drepturile sociale aferente lunii decembrie vor fi plătite la timp

Poșta Română a anunțat joi că va distribui la timp pensiile şi drepturile sociale aferente lunii decembrie. Și asta deoarece Casa Națională de Pensii Publice a virat integral fondurile necesare.

Poșta Română: Pensiile și drepturile sociale aferente lunii decembrie vor fi plătite la timp
de Gabriel Dano    |    25 Noi 2021   •   16:22

"Toți angajații poştali vor lucra la capacitate maximă pentru a respecta termenele de distribuire a pensiilor şi drepturilor sociale cuvenite populaţiei în luna decembrie. Poşta Română confirmă, astfel, că întreaga sumă necesară distriburii acestor drepturi a fost virată în trezoreria operatorului naţional de servicii poştale.", se arată în comunicatul Poștei Române.

Nicolae Ciucă a declarat, joi, după ce a primit votul de învestitură în Parlament, că vineri va avea loc o şedinţă de Guvern pentru dezbaterea recitificării bugetare şi a deficitului bugetar şi a susținut că vor fi resurse financiare pentru plata pensiilor şi salariilor, cât şi fondurile "pentru nevoile Ministerului Sănătăţii", în contextul pandemiei.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat, joi, că pensionarii cu venituri mici vor primi un ajutor în această iarnă pentru a se putea întreţine şi a-şi achita facturile.
"Este momentul să le demonstrăm românilor că pot avea o guvernare care să lucreze pentru ei.

România trăieşte în săracie, foame şi frig, s-a scumpit tot ce se putea scumpi, avem o inflaţie record.

De acum avem datoria să scăpăm prăbuşirea nivelului de trai, PSD va pune în aplicare din prima lună de guvernare pachetul social, vom creşte alocaţiile, pensiile, salariul minim şi indemnizaţiile persoanelor cu handicap.

Pensionarii cu cele mai mici pensii vor primi un ajutor pentru a-şi plăti facturile în această iarnă.

M-am săturat să aud mereu, nu sunt bani pentru oameni, PSD a venit la guvernare în momente grele şi a crescut veniturile.

Aşa vom face şi acum, vom aduce mai mulţi bani la buget şi vom completa veniturile tuturor oamenilor.

E nevoie să punem capăt haosului sanitar (...)", a declarat, joi, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.

 

×
Etichete: pensii
Parteneri
x close