Primarul comunei Ceatalchioi spune că dronele de război s-ar fi aflat la un moment dat deasupra caselor românilor.
A fost din nou o noapte albă în comuna Ceatalchioi, au fost atacuri: două drone care au atacat din nou portul Ismail. Toată noaptea s-au auzit aceste drone, bubuituri.
Astăzi sunt făcute căutări, iar la faţa locului sunt deja echipe de la MApN care verifică pădurile din apropiere.
Ieri au fost găsite mai multe bucăți dintr-un aparat, însă se fac în continuare căutări.
"După cum știți, tot răul a fost spre bine. E mai bine o lună jumate când eu am semnalat, ca urmare a declarațiilor mai multor localnici, că ar fi posibil ca o dronă lovită în aer să fi căzut accidental pe zona din păduri sau în zonă.
Distanța locuințelor față de Dunăre, de spațiul aerian, este foarte mică. Dronele au vâjâit deasupra casei.
După ce am făcut acea declarație, domnul prefect, prin implicarea dumnealui, ne-a convocat pe primarii din zonele limitrofe posibile de conflict, mai exact Isaccea, Sulina, Chilia, Cheatalchioi în care fiecare ne-am zis punctul de vedere.
Fac o precizare că, deși la unele posturi de televiziune a rămas că am dezamăgit, un astfel de eveniment e greu de gestionat.
Adică de ce nu am convocat comandamentul local pentru situații de urgență. Pierderi de vieți omenești nu am avut sau pagube materiale însemnate, în schimb panica nu era cuprinsă în manual.
Atunci domnul prefect ne-a convocat pe toți primarii, au convocat și șefii altor instituții, cărora nu vreau să le dau numele. Au făcut schimb de telefon, la orice oră m-a asigurat, mi-a explicat.
Alta era poziția mea înainte de evenimente și faptul că la acea dată consideram că suntem abandonați, iar acum pot să spun că, urmare a unor informații, am acționat, s-a găsit acea dronă, am sunat și drept urmare eu zic s-a acționat destul de profesionist
Da, posibil să fie (şi a doua dronă - n.r.). Localnicii spun că au fost seara două explozii mai puternice. Acesta a fost și unul dintre motivele care m-a determinat să mă duc când am aflat.
Ei spuneau că ar fi fost încărcătura mai mare la dronă, dar probabil a fost distanța mai scurtă și de aia s-a propagat în așa fel încât a dat impresia că au bubuit mai tare", a spus primarul comunei Cheatalchioi, Tudor Cernegă, joi, la Antena 3 CNN.