Antena 3 CNN Actualitate Porturi maritime şi fluviale închise

Porturi maritime şi fluviale închise

<1 minut de citit Publicat la 13:11 28 Ian 2008 Modificat la 13:11 28 Ian 2008
Porturi maritime şi fluviale închise
Porturile Constanţa, Midia şi Mangalia rămân închise. Căpitănia Zonală Constanţa a prelungit pentru 12 ore avizele de furtună transmise către nave. Vântul bate cu o viteză de peste 60 de kilometri pe oră, iar marea este foarte agitată, valurile atingând până şi şase metri înălţime. Toate navele aflate în rada exterioară a porturilor trebuie să stea cu motoarele pornite, pentru a nu intra în derivă, iar cele aflate la cheu trebuie să întărească legăturile la ţărm.

Căpitănia zonală Drobeta Turnu Severin a hotărât să întrerupă circulaţia navală prin ecluza de la Porţile de Fier din cauza vântului puternic, care suflă cu 15 metri pe secundă. Zeci de nave de transport pasageri nu pot ajunge la destinaţie din cauza vântului puternic.

Navelor li se va permite să treacă prin ecluză numai după ce vremea se va îmbunătăţi. Căpitănia Zonală Drobeta Turnu Severin estimează că traficul fluvial va fi reluat în această după amiază, odată cu ridicarea atenţionării emise de meteorologi.

Antena 3

×
x close