Antena 3 CNN›Actualitate›
Populaţia României a ajuns la 18 milioane. Rata mortalităţii, printre cele mai mari din UE
Populaţia României a ajuns la 18 milioane. Rata mortalităţii, printre cele mai mari din UE
1 minut de cititPublicat la 14:29 13 Iun 2011Modificat la 14:29 13 Iun 2011
Foto: Intact Images
Populaţia României a scăzut cu câteva milioane de locuitori. Rata mortalităţii este printre cele mai mari din Europa, iar natalitatea scade în continuu. Sociologii se aşteaptă ca recensământul din octombrie să arate o Românie cu cel mult 18 milioane de locuitori.
Nivelul natalităţii în România se situează sub media din Uniunea Europeană, cu o rată de 9,9 născuţi la mia de locuitori. Număr mai mic de naşteri sunt doar în Italia, Ungaria, Portugalia şi Austria.
Singurele judeţe din România în care natalitatea este ridicată sunt Botoşani, Iaşi, Suceava, Vaslui şi Bacău, unde populaţia tânără reprezintă 18% din total.
În ţara noastră, natalitatea a scăzut constant, din 1990 până în prezent. După Revoluţie se înregistrau peste 310.000 de nou-născuţi.
În 10 ani, numărul acestora s-a diminuat cu peste 80.000. După alţi 10 ani, între 2000 şi 2010, numărul naşterilor a scăzut cu încă 20.000.
România, campioană la mortalitatea infantilă
În plus, româncele aleg să aducă pe lume un copil din ce în ce mai târziu. În 2010, vârsta media a mamei la naştere a fost de aproape 28 de ani.
România este însă campioana Europei la mortalitate infantilă, cu 10 decese la mia de nou-născuţi. Cazurile de bebeluşi decedaţi sunt de 3 ori mai numeroase comparativ cu Cehia, Grecia sau Slovenia.
În total, peste 260.000 de români au decedat în 2010. Cifra este mai mare cu câteva mii comparativ cu 2009 şi cu 10.000 faţă de 1990.
Speranţa de viaţă a românilor, de 73,5 ani, este printre cele mai reduse din Europa. În schimb, în Danemarca, Germania, Spania şi Italia speranţa de viaţă depăşeşte 80 de ani.