Antena 3 CNN Actualitate Ponta vrea ca primele aparate de reciclare a deşeurilor să fie instalate în Delta Dunării

Ponta vrea ca primele aparate de reciclare a deşeurilor să fie instalate în Delta Dunării

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 10:59 12 Noi 2012 Modificat la 10:59 12 Noi 2012
Ponta vrea ca primele aparate de reciclare a deşeurilor să fie instalate în Delta Dunării
Foto: Antena 3
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că primele aparate pentru reciclarea deşeurilor aduse în România trebuie montate în Delta Dunării, la Tulcea, pentru a-i putea încuraja pe turişti să protejeze mediul.

"Vă anunţ că primul lucru va fi să vă dau bani din fondul de rezervă, să duceţi la Tulcea nişte aparate din astea, ca toată lumea care se plimbă prin Deltă să vină cu sticlele din plastic înapoi", a spus şeful Executivului, după ce a aflat că un aparat costă 35.000 de euro.

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, i-a explicat că aparatul nu are beneficii numai pentru mediu, ci şi unele avantaje sociale: 20 de aparate instalate asigură 50 locuri de muncă.

Premierul a arătat că ideea este foarte bună. Ponta a participat luni la lansarea unui proiect de colectare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje la Ministerul Mediului.




×
TOP articole
x close