Antena 3 CNN Actualitate Ponta: S-a bătut în cuie cu FMI nivelul maxim al coplăţii de 10 lei. Vedem dacă pe zi sau total

Ponta: S-a bătut în cuie cu FMI nivelul maxim al coplăţii de 10 lei. Vedem dacă pe zi sau total

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 14:52 29 Ian 2013 Modificat la 14:52 29 Ian 2013
Ponta: S-a bătut în cuie cu FMI nivelul maxim al coplăţii de 10 lei. Vedem dacă pe zi sau total
Foto: Intact Images
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că s-a stabilit în discuţiile cu FMI ca nivelul maxim al coplăţii să fie de 10 lei, ministrul Sănătăţii urmând să elaboreze procedura până în luna martie, în care se va stabili şi dacă cei 10 lei se vor achita pe ziua de internare sau doar o dată, la externare.

El a precizat că lămuriri suplimentare legate de coplată - dacă se achită pe zi sau la externare - vor putea fi date de către ministrul Sănătăţii în martie, când vine şi cu pachetul de bază.

"Eu un singur lucru am vrut să mă asigur şi asta am discutat cu cei de la FMI, că valoarea coplăţii în primul rând nu priveşte consultaţiile, nu priveşte medicii de familie, nu priveşte tot ceea ce e în afara internării şi în al doilea rând că nu va depăşi o sumă de 10 lei. Sigur, pentru cei care nu au resurse financiare contează, dar de principiu nu e o sumă imposibil de suportat", a spus Ponta.

El a precizat că s-a bătut în cuie ca valoarea coplăţii să fie de maximum 10 lei.

Întrebat dacă cei 10 lei se vor achita pe ziua de internare sau doar o dată, la externare, Ponta a răspuns: "Tocmai de aceea vreau în momentul în care ministrul Sănătăţii face toată procedura până în martie, întâi să o prezinte în Guvern şi după aceea şi nouă".

Pacienţii vor plăti din luna martie a acestui an o sumă modică (co-plata) pentru servicii asigurate în spitale, cu excepţia celor de urgenţă, conform scrisorii de intenţie convenite de Guvern cu FMI.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, luni, că măsura coplăţii în sistemul sanitar va fi implementată cu o "valoare modestă", doar în sistemul spitalicesc, începând cu 1 martie 2013, la momentul externării.

"Adică, pe cine iese din spital şi nu pe cine se adresează spitalului ca să obţină sau nu un anume serviciu medical, deci foarte precis pe cine iese din spital, deci pe caz externat, iar valoarea ei, care va fi cu adevărat o valoare simbolică, o valoare modică, va fi stabilită la contractul-cadru, odată cu 1 martie 2013", a mai spus ministrul.




×
Etichete: Victor Ponta coplata
x close