Premierul Victor Ponta a precizat, luni, că Leonard Orban, ministrul Afacerilor Europene, i-a sesizat fostului premier Emil Boc neregulile de la POSDRU şi că acesta şi foştii miniştri ai Muncii Ioan Botiş, Sebastian Lăzăroiu şi Sulfina Barbu nu au făcut nimic în acest sens, informează
Mediafax.
"Orban a sesizat. Asta este marea problemă. Pentru că primul pe care l-am întrebat a fost Orban. Mi-a arătat că a sesizat de firecare dată către premierul Boc, către cei trei miniştri. Nu s-a întâmplat niciodată nimic pentru că erau toţi acolo în reţea", a spus Ponta, la sediul USL.
El a precizat că Orban a făcut rapoarte şi sesizări către Ministerul Muncii şi către Autoritatea de Management, care nu au fost soluţionate.
"Putea domnul Boc să o sancţioneze pe doamna Zevedei? Ştiţi foarte bine. Sau pe domnul Lăzăroiu ? Se supăra Cotroceniul. Sau pe doamna Barbu? Se supăra PDL", a spus Ponta.
Premierul Victor Ponta a mai declarat, luni, la sediul USL, că foştii miniştri ai Muncii Ioan Botiş, Sebastian Lăzăroiu şi Sulfina Barbu au dat cea mai mare gaură bugetului României pe care a identificat-o până în prezent.
"Începem să curăţăm mizeria şi hoţiile lăsate în urmă de Botiş, de Lăzăroiu şi de Sulfina Barbu. Anul acesta, bani de la POSDRU, din fericire e vorba doar de o sută de milioane de Euro, spun din fericire, pentru că anul viitor trebuie să salvăm 1,1 miliarde de Euro, pentru că ceea ce s-a întâmplat la POSDRU sub conducerea acestor trei miniştri este un noian de fraude, de folosire ilegală a banilor, motiv pentru care CE va lua faţă de România cea mai radicală măsură posibilă, adică suspendarea fondurilor", a spus Ponta, precizând că acum poate vorbi pentru că este la sediul Uniunii Social-Liberale.
Premierul Victor Ponta a declarat luni dimineaţă, în cadrul unei conferinţe de presă, că programul POSDRU ar putea fi suspendat, ceea ce ar duce la suspendarea a 100 milioane euro până la finalul anului şi, în 2013, încă 1,1 miliarde euro. Declaraţiile premierului vin în urma rapoartelor auditului privind fondurile europene care arată că în 2010 şi în 2011 au existat "grave probleme de sistem privind evaluarea proiectelor, modul de control al acestora, procentajele de risc adoptate şi sistemul informatic".