Premierul a afirmat la RTV, că este foarte posibil să înainteze el aceste propuneri, pentru ca ulterior să vorbească cu o mai mare certitudine despre acest subiect.
"Este foarte posibil, dar numai în condiţiile în care vor avea o discuţie cu reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii şi cu preşedintele ţării, în aşa fel încât să existe un acord între cele trei părţi implicate de lege ", a spus Ponta, potrivit Mediafax.
Întrebat dacă se va opta pentru formula în care ministrul interimar propune, CSM emite avizul şi preşedintele semnează sau va fi organizat un concurs, variantă preferată de Comisia Europeană, şeful Guvernului a răspuns că, dacă există un acord între cele trei părţi implicate, şi Comisia Europeană va saluta acest acord.
"După ce o să am o discuţie cu secţia de procurori a CSM şi cu preşedintele, că acesta este circuitul, o să spun pe cine pot propune şi pe cine nu", a adăugat Ponta.
El a afirmat însă că ideea numirii doar a unor procurori care au rezolvat dosare mari importante şi fără să fi avut anumite achitări este "o poveste", care nu a fost respectată nici în cazul fostului procuror general Laura Kovesi şi nici în cazul lui Morar.
"Poveştile alea cu prorucori care să aibă în spate mari dosare şi să nu aibă achitări sunt întotdeauna în funcţie de cum îi convine celui care vorbeşte de asta. Kovesi a venit procuror general de la o unitate de parchet teritorială fără să fi fost o stea acolo, iar Morar a venit la DNA după ce a avut o achitare definitivă şi irevocabilă care a dus la condamnarea României la CEDO, aşa încât să nu ne mai luăm după ce spune preşedintele, el întotodeauna aplică regulile la alţii", a afirmat Ponta.
Premierul a apreciat totodată că numirea lui Daniel Morar ca judecător la Curtea Constituţională este un semn al faptului că şi preşedintele Traian Băsescu doreşte să fie numiţi mai repede noi preşedinţi la Parchetul General şi DNA şi nu mai insistă pentru ca Morar să fie numit la Parchet.
În ceea ce priveşte interimatul la Justiţie, premierul a insistat asupra faptului că prima persoană cu care a discutat despre acest subiect a fost liderul PNL, Crin Antonescu, după care l-a informat telefonic pe şeful statului.
Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, marţi, că în situaţia în care premierul va face propuneri pentru şefia Parchetului şi a DNA, ar putea să aibă o opinie, dar nu are calitatea de a-şi da acceptul sau nu pentru eventualele propuneri.
Premierul Victor Ponta va fi ministru interimar la Justiţie, după ce şeful Executivului a anunţat marţi că Mona Pivniceru va demisiona mâine de la şefia acestui minister. Ulterior, prim-ministrul a avut o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu pe această temă.