Premierul Victor Ponta a decis înfiinţarea unui comitet interministerial privind monitorizarea îndeplinirii obligaţiilor ce revin României din acordurile cu instituţiile financiare internaţionale, informează Guvernul.
Comitetul este condus de viceprim-ministrul şi, totodată, ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, potrivit
Mediafax.
Din comitet fac parte membri din ministerele Economiei, Transporturilor, Sănătăţii, Muncii, Familiei, Dezvoltării Regionale şi Turismului, Comunicaţiilor, Administraţiei şi Internelor, Mediului şi Afacerilor Europene.
De asemenea, în această comisie mai sunt întâlniţi şi reprezentanţi ai Secretariatului General al Guvernului, Autorităţii Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale şi ai Institutului Naţional de Statistică.