Premierul Victor Ponta, a susţinut, marţi seară, la salonul oficial al aeroportului Henri Coandă-Otopeni, declaraţii de presă după vizita oficială efectuată la Copenhaga.
Iată principalele declaraţii ale premierului:
-Am efectuat vizita în Danemarca exact în aceeaşi intenţie şi strategie de a discuta cu partenerii noştri europeni, la fel cum a fost la Paris, la fel cum a fost la Viena. Să discutăm probleme care ţin de colaborarea economică, de investiţiile în România, de crearea de locuri de muncă, de parteneriatele noastre în cadrul Uniunii Europene şi de problemele la zi.
-M-am bucurat foarte mult, ca şi la Paris, aici la Copenhaga, să aud de la primul ministru susţinerea în continuare pentru admiterea României în spaţiul Schengen şi pentru toate proiectele, în special economice, pe care le desfăşoară companiile daneze în România.
Danemarca asigură România că poate conta pe sprijin pentru integrarea în SchengenPonta a remarcat faptul că este primul şef de guvern român care efectuează o vizită în Danemarca după 2004 (când Guvernul era condus de Adrian Năstase-n.r.) şi a arătat că principalul obiectiv al vizitei a fost de a reconfirma relaţiile politice bilaterale, dar şi de a impulsiona relaţiile economice.
Premierul a arătat că Danemarca este un exemplu de bună guvernanţă, eficienţă energetică şi tehnologii moderne în agricultură, iar investitorii danezi pot beneficia în România de un mediu de afaceri atractiv şi stabil din punct de vedere legislativ, inclusiv în zona energiei verzi.