Premierul Ponta a declarat, referindu-se la CFR Marfă, că, "după ce preşedintele a dat ordin să fie luaţi toţi de DNA", funcţionarii sunt "temători", în replică Preşedinţia transmiţând că, dacă vreun funcţionar, ministru sau premierul au încălcat legea, "atunci au toate motivele să fie temători", informează
Mediafax.
"În mod sigur, doamna ministru şi cu cei din comisia de privatizare o să anunţe mâine (luni - n.r.) exact ce măsuri au de luat. Acuma însă, ştiţi şi dumneavoastră, după ce preşedintele a dat ordin să fie luaţi toţi de DNA, funcţionarii, pe bună dreptate, sunt foarte temători", le-a declarat premierul Victor Ponta, duminică, jurnaliştilor, răspunzând unei întrebări referitoare la privatizarea CFR Marfă.
În replică la această declaraţie a premierului, Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al şefului statului, a remis presei o declaraţie, în care subliniază că funcţionarii şi înalţii funcţionari, inclusiv premierul, trebuie să respecte legea.
Potrivit purtătorului de cuvânt al preşedintelui, "niciun funcţionar al statului român, niciun membru al Guvernului şi nici chiar prim-ministrul Guvernului României nu trebuie să se teamă de justiţie dacă ştiu că au respectat legea".
"Dacă, însă, vreun funcţionar, vreun membru al Guvernului sau chiar domnul prim-ministru însuşi a încălcat legea, atunci au toate motivele să fie temători", continuă Bogdan Oprea.
"Domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta trebuie să înţeleagă că funcţionarii şi înalţii func?ionari, fie că vorbim chiar şi despre prim-ministrul Guvernului României, nu se bucură de protecţie în fa?a instituţiilor statului atunci când încalcă rigorile legilor şi condiţiile de privatizare a unor mari companii", arată în încheiere purtătorul de cuvânt al preşedintelui.
Luni, preşedintele Traian Băsescu a declarat că orice om care priveşte la modul în care se desfăşoară procesul de privatizare a CFR Marfă poate considera că mai devreme sau mai târziu acesta va face obiectul unei anchete.
Grup Feroviar Român (GFR) a cerut duminică Ministerului Transporturilor să facă public contractul de pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni la CFR Marfă, solicitând totodată implicarea directă a ministrului de resort, Ramona Mănescu, în vederea evitării unui eşec al privatizării.