Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Târgu Jiu, că problema listelor electorale a făcut România "de tot râsul lumii", el comentând situaţia respectivă într-o conferinţă de presă, la Târgu Jiu, în calitate de ministru interimar al Justiţiei.
"
Ne-am învârtit cu listele astea până ne-am făcut de tot râsul lumii. N-a mai înţeles nimeni nimic. Listele sunt la Parchetul General, Parchetul General vrea să le dea la Curte, Curtea le vrea de la Guvern şi eu îi trimit la Parchetul General şi, uite aşa, ne învârtim în jurul cozii listelor", a declarat Ponta, citat de
Mediafax.Premierul spune că la şedinţa de luni a CSM o va întreba pe Laura Codruţa Kovesi şi despre listele electorale pe care procurorii le-au ridicat în cadrul anchetei pe care o fac în cazul referendumului din 29 iulie.
"
Voi întreba dacă e legal să confişti listele electorale, după care să spui că le dai Curţii Constituţionale, dar Curtea să nu le vrea", a afirmat Ponta.