Antena 3 CNN Actualitate Ponta: Cred că Buşoi are capacitatea de a reforma CNAS şi de a o face să funcţioneze cât mai bine

Ponta: Cred că Buşoi are capacitatea de a reforma CNAS şi de a o face să funcţioneze cât mai bine

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 19:50 14 Iun 2013 Modificat la 19:50 14 Iun 2013
Ponta: Cred că Buşoi are capacitatea de a reforma CNAS şi de a o face să funcţioneze cât mai bine
Foto: Agerpres
Premierul Victor Ponta şi-a exprimat încrederea, vineri, că europarlamentarul liberal Cristian Buşoi, numit recent la şefia CNAS, are capacitatea de a eficientiza instituţia, afirmând că aceasta este principala sarcină trasată.
 
"Am considerat că e un om care cunoaşte foarte bine sistemul. A stat în ultimii ani la Bruxelles şi de multe ori, în Parlamentul European, s-a ocupat de aceste probleme. E un om tânăr. E şi medic şi jurist şi, sincer să fiu, cred că are capacitatea de a reforma Casa Naţională şi de a o face să funcţioneze cât mai bine", a declarat şeful Executivului, potrivit Agerpres
 
 
 
Cristian Buşoi a declarat că va solicita un audit intern, după care, împreună cu şeful Executivului şi cu ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, va stabili priorităţile mandatului. 
 
Lucian Duţă revine în fruntea Casei Naţionale de Sănătate, după ce a fost propulsat din nou în conducerea CNAS de preşedintele Traian Băsescu. 
 
Preşedintele Traian Băsescu l-a nominalizat pe Lucian Duţă pentru funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, instituţie pe care a condus-o până în mai 2012, atunci când a demisionat. Duţă a plecat de la şefia Casei în plin scandal al lipsei citostaticelor.

Conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) consideră că numirea lui Lucian Duţă în Consiliul de Administraţie al instituţiei este "o gafă" a Administraţiei Prezidenţiale, "specifică organizaţiilor mafiote", şi ameninţă că, până la retragere acesteia, CA nu se va întruni.  

Într-un comunicat transmis joi de Guvern se arată că, în urma situaţiei create prin desemnarea lui Lucian Duţă în Consiliul de administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, prim-ministrul Victor Ponta a avut o discuţie, joi, la sediul Guvernului, cu preşedintele CNAS, Doru Bădescu, considerând că limbajul folosit în comunicatul oficial difuzat de CNAS a fost total nepotrivit

El i-a cerut preşedintelui Doru Badescu să îşi exprime regretul pentru acest ton şi pe viitor să folosească un limbaj instituţional adecvat.
 
Cum comentează Lucian Duţă revenirea sa în fruntea Casei de Sănătate

Lucian Duţă a fost preşedintele CNAS în perioada 2009-2012. În prezent, Duţă este membru în BPN al PDL şi preşedinte interimar al PDL sector 1. 


×
x close