Premierul a arătat, duminică seară, în cadrul emisiunii "Subiectiv cu Răzvan Dumitrescu", că preşedintele a primit o cerere de retragere a acestei decoraţii şi că îi va transmite la rândul său o scrisoare preşedintelui arătându-şi disponibilitatea de a contrasemna decretul prezidenţial de retragere.
"Am mai contrasemnat decrete de retragere a unor decoraţii şi îl asigur că voi contrasemna şi pentru retragerea decoraţiei domnului Tokes", a spus Ponta, duminică, la Antena 3.
Participanţii la seminariile Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului au cerut, vineri, retragerea distincţiilor acordate de statul român "extremiştilor maghiari" din România, făcând referire la europarlamentarul Tokes Laszlo, decorat cu Ordinul Naţional "Steaua României".
În 27 iulie, europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universităţii de Vară "Balvanyos", ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască "un sistem de cooperare naţională", astfel încât să ofere "protectorat" Transilvaniei, "aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud".
În replică, preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului (Harghita), că "nu îşi merită calitatea de cetăţean român cel care cerea mai zilele trecute ca Transilvania să fie trecută sub protectorat".
Citeşte şi:
Ponta: Băsescu se află în campanie electorală pentru Elena Udrea
Ponta: Băsescu va face rău în continuare. Ne sabotează cât poate
Vezi AICI ediţia integrală a emisiunii "Subiectiv cu Răzvan Dumitrescu".