Antena 3 CNN Actualitate Ponta compară cazul Năstase cu cel al Iuliei Timoşenko: Este condamnat politic, victimă a regimului Băsescu

Ponta compară cazul Năstase cu cel al Iuliei Timoşenko: Este condamnat politic, victimă a regimului Băsescu

1 minut de citit Publicat la 20:48 06 Ian 2014 Modificat la 20:48 06 Ian 2014
Ponta compară cazul Năstase cu cel al Iuliei Timoşenko: Este condamnat politic, victimă a regimului Băsescu
Foto: Agerpres
Adrian Năstase este un condamnat politic şi o victimă a regimului Băsescu, în condiţiile în care preşedintele Traian Băsescu a instituit din 2005 prin Macovei şi Morar, principalii săi colaboratori, un sistem, inclusiv prin dosare penale, împotriva adversarilor politici, a afirmat premierul Ponta, informează Mediafax.

Ponta a arătat că sentinţa dispusă împotriva lui Năstase, care a fost principala ţintă a lui Băsescu începând din 2005, reprezintă o nedreptate şi a amintit că pentru sesizările de ilegalităţi transmise de Guvern pentru acţiuni ale foştilor guvernanţi nu există niciun răspuns din partea Parchetului.
   
Întrebat dacă concluzia este că în România justiţia nu ar fi independentă, Ponta a răspuns: "Nu, este o justiţie generalizantă şi greşită. Eu cred că, în mare parte, justiţia din România este independentă. Cred că - şi până la urmă ce s-a întâmplat astăzi la CSM a arătat capacitatea reprezentanţilor justiţiei de a nu se mai lăsa impresionaţi, intimidaţi de preşedinte, au ales pe cine au vrut ei - dar cred că unul din obiectivele personale ale lui Traian Băsescu a fost acela, din 2005 încoace, de a-şi doborî prin alte metode decât cele politice principalul adversar".
   
În acelaşi timp, Ponta a comparat situaţia lui Adrian Năstase cu cea a fostului prim-ministru ucrainean Iulia Timoşenko.
   
Instanţa supremă i-a condamnat luni, în dosarul Zambaccian, pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare, pe soţia acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, la patru ani cu executare.
   
Fostul premier a fost acuzat în acest caz că, în perioada 2002 - 2004, în calitate de premier, ar fi primit, în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004. Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, precum şi contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu şi din Bucureşti.
   
În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, tot de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii". El a fost încarcerat în 26 iunie 2012 şi pus în libertate la 18 martie 2013, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea lui de eliberare condiţionată.
 

×
Etichete: Victor Ponta
x close