Cetăţenii care nu au cărţi de identitate actualizate nu pot fi amendaţi pentru că autorităţile, deşi au făcut verificări, nu au reuşit să-i identifice, afirmă premierul Victor Ponta, informează
Mediafax. Primul ministru a inclus în categoria celor anterior menţionaţi pe saşii plecaţi în Germania sau cetăţeni moldoveni care au obţinut cetăţenia română.
Conform datelor transmise luni Curţii Constituţionale de către Guvern, 512.379 de persoane aveau actele de identitate expirate şi nu le-au reînnoit până în ziua votului la referendumul din 29 iulie.
"N-au fost amendaţi pentru că nu-i găseşte nimeni. Atât cât s-a putut verifica, nu-i găseşte nimeni", a spus Ponta.
Premierul a spus că a discutat cu prefectul de Sibiu, care i-a comunicat că sunt peste 20.000 de cetăţenii saşi care din anii '90 nu mai au cărţi de identitate.
"Probabil că în acest moment sunt cetăţeni germani, probabil, pentru că statul german ne comunică cifre, nu ne comunică nume. E greu sa îi amendam dacă nu îi găsim", a arătat Ponta.
Totodată, premierul a amintit că în Sectorul 3 din Bucureşti există numeroase locuinţe în care îşi au domiciliul câte 3.000 de persoane, cel mai probabil cetăţeni moldoveni care au obţinut cetăţenia.
"Nu ştim unde sunt miile de cetăţeni moldoveni care au obţinut cetăţenie română, bănuim că or fi în Spania, Italia, nu ştim unde, dar în mod sigur cei 3.000 nu sunt în acea casă cu patru camere", a afirmat Victor Ponta.
Prim-ministrul a arătat însă că toţi cetăţenii respectivi au drept de vot oriunde s-ar afla, conform legii alegerii preşedintelui României.