El a precizat că negocierile cu partenerii internaţionali se vor finaliza pe liniile principale anunţate, şi anume un buget pe 2015 care să prevadă foarte clar că nu se adaugă niciun fel de taxă şi impozit şi acoperirea tuturor măsurilor de creştere economică şi protecţie socială anunţate deja, precum reducerea CAS, scutirea de impozit a profitului reinvestit.
„Aceste discuţii le avem azi şi mâine, iar bugetul va fi transmis cel mai probabil vineri dimineaţă, după ce finalizăm ?i includem toate amănuntele tehnice, către Parlament. Dacă vineri dimineaţă pleacă către Parlament, în urma unei şedinţe speciale pe care o vom avea probabnil vineri la ora 9.00, Parlamentul are timpul necesar pentru a-şi îndeplini propriile proceduri de depunere a amendamentelor, dezbaterea în comisii şi adoptarea în plen”, a afirmat Ponta.
Conform lui Victor Ponta, „calendarul pe care i îl propune rămâne să fie aprobat de conducerea Parlamentului. „Propunem un vot final pe buget în ziua de 21 decembrie, zi în care oricum Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru depunerea jurământului de către preşedintele Klaus Iohannis”, a mai precizat Ponta.