"Sunt un fost procuror, am această formaţie juridică, şi cred că ar trebui să asculţi ambele părţi înainte de a face o declaraţie. Acesta este, probabil, şi motivul pentru care am fost atât de dezamăgit să văd că doamna Merkel nu a vorbit şi cu Guvernul, ci doar cu preşedintele suspendat. Cred că, prin ascultarea ambelor părţi, Comisia va emite o opinie foarte clară, iar noi suntem nu doar să acceptăm concluziile Comisiei, ci să acţionăm imediat dacă se consideră că un anumit lucru nu corespunde standardelor europene", a spus Ponta.
Ponta a afirmat şi marţi, în cadrul unei emisiuni televizate, că regretă modul în care a comentat declaraţiile cancelarului german Angela Merkel, privind situaţia politică din România, în care a arătat că nu aceasta votează la referendum şi că România nu este colonie, dar a afirmat că oficialul străin ar fi trebuit să consulte toate părţile.