Antena 3 CNN Actualitate Ponta: Am auzit la Danileţ că s-ar putea să nu fie cvorum miercuri la CSM, sper să nu se întâmple

Ponta: Am auzit la Danileţ că s-ar putea să nu fie cvorum miercuri la CSM, sper să nu se întâmple

1 minute de citit Publicat la 23:18 20 Aug 2012 Modificat la 23:18 20 Aug 2012
Ponta: Am auzit la Danileţ că s-ar putea să nu fie cvorum miercuri la CSM, sper să nu se întâmple
Foto: Intact Images
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că l-a auzit pe judecătorul Cristian Danileţ, membru CSM, spunând că este posibil ca şedinţa de miercuri să nu aibă cvorum, informează Mediafax. Ponta a precizat că speră ca acest lucru să nu se întâmple. În şedinţa de miercuri a CSM ar urma să se ia act de demisia Monei Pivniceru din magistratură.
   
"Sper ca miercuri (să ia act de demisie-n.r.), pentru că am auzit deja pe la domnul Danileţ că s-ar putea să nu fie în cvorum, s-ar putea să plece, ca să nu o numească (preşedintele interimar, ministru-n.r.), ceea ce chiar cred că e ruşinos pentru un mod de a acţiona al unor judecători de la CSM. Cum adică? Să fugă de la CSM ca să n-aibă cvorum. Sper să nu se întâmple", a spus prim-ministrul.
   
Premierul a spus că Mona Pivniceru le-a cerut membrilor CSM să se întrunească luni pentru a lua act de demisia sa, iar aceştia au stabilit că şedinţa va avea loc miercuri. "Aici nu mai este vorba de a aproba ceva, e vorba de luat act de demisie pentru că la demisie nu mai aprobi. Demisia iei act de ea. N-au putut să ia astăzi act, o să ia miercuri", a spus Ponta.
   
Cu toate acestea, el şi-a exprimat temerea că unii membri ai CSM ar putea lipsi de la şedinţă şi nu se va constitui cvorumul.
   
Premierul a declarat că speră ca miercuri să fie luată în discuţia Plenului CSM cererea Monei Pivniceru de demisie din magistratură, astfel încât, după îndeplinirea tuturor procedurilor, în seara aceleiaşi zile, aceasta să depună jurământul ca ministru al Justiţiei.
   
Mona Pivniceru, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a demisionat, luni, din magistratură, după ce, în 8 august, şi-a depus la CSM demisia din funcţia de membru ales al Consiliului, demersul survenind propunerii premierului Victor Ponta de a o numi ministru al Justiţiei.
  

×
x close