Corpul unui bărbat de aproape 60 de ani, din satul Cârjelari, a fost scos, vineri seara, dintr-o fântână adâncă de aproape 30 de metri de pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta Tulcea.
Apelul la numărul unic de urgenţă 112 a fost făcut de viceprimarul comunei Dorobanţu, George Alexandru, iar Secţia de pompieri din oraşul Măcin a ISU Delta a intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă şi o autospecială SMURD.
'Persoana decedată a fost scoasă de către plutonierul major Daniel Ene', a declarat presei purtătorul de cuvânt al ISU Delta, plutonier major Florentin Daciu.
În momentul de faţă nu se cunosc circumstanţele în care bărbatul în vârstă de aproape 60 de ani a ajuns în fântâna adâncă de 30 de metri. Pentru stabilirea acestora, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului a început o anchetă.