Tehnica de intervenție încadrată de noul modul va fi cea dislocată deja pe teritoriul elen și constă în 7 autospeciale de stingere incendii de pădure, 4 autospeciale de stingere cu capacitatea de 10.000 l, 1 autospecială pentru intervenție rapidă cu capacitatea de 600 l și alte 3 vehicule pentru transport personal.
Misiunea externă de sprijin se realizează prin Mecanismul European de Protecție Civilă al Uniunii Europene, sens în care Departamentul pentru Situații de Urgență, prin IGSU, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Grecia pentru acordarea de asistență internațională.
Numai în luna iulie, un total de 1.470 de incendii de pădure au fost înregistrate în Grecia, provocând evacuarea a mii de persoane în diferite părţi ale ţării, în timp ce până acum, în acest an, peste 220.000 de hectare de pădure au fost deja devastate.
Citeşte şi: Un bărbat care a provocat trei incendii de pădure în Grecia a fost arestat preventiv