Antena 3 CNN Actualitate Peste 100 de pompieri români, trimiși să ajute la oprirea iadului din Grecia

Peste 100 de pompieri români, trimiși să ajute la oprirea iadului din Grecia

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 16:31 05 Aug 2021 Modificat la 16:41 05 Aug 2021
Peste 100 de pompieri români, trimiși să ajute la oprirea iadului din Grecia
Sursa foto: Getty Images

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit joi, din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Grecia pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere situația de urgență generată de extinderea incendiilor de pădure pe teritoriul elen.

Guvernul României a decis acordarea unui ajutor umanitar extern de urgență pentru Grecia

Astfel, cu sprijinul Departamentului pentru Situații de Urgență, un modul de intervenție specializat în stingerea incendiilor de pădure va fi dislocat în Grecia pentru a  putea sprijini salvatorii eleni în zonele puternic afectate de incendii.

Acest modul va fi format din 112 pompieri salvatori cu 23 de autospeciale ( 6 autospeciale de stingere incendii de pădure, 2 cisterne, 1 centru de comandă, 4 containere Multirisc, 1 generator, 2 tabere mobile, 1 autocar de intervenție, 2 microbuze, 4 autospeciale de primă intervenție și comandă).

Plecarea pompierilor români este prevăzută pentru vineri, urmând să ofere asistență pentru 10 zile, cu posibilitate de prelungire a intervenției, a precizat Raed Arafat.

Precizăm faptul că ajutorul oferit statului afectat de aceste nefericite evenimente se va acorda în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul elen prin Mecanismul European de Protecție Civilă.

Grecia mistuită de incendiile forestiere

Au fost aproape 120 de focare în ultimele 24 de ore cel mai recent izbucnit miercuri seară pe insula Evia. Ore în şir mii de oameni au trăit clipe de teamă, chiar lângă Atena, din cauza unui incendiu izbucnit pe fondul caniculei și al vântului puternic. Flăcările au mistuit zeci de hectare, iar pompierii au făcut faţă cu greu intervențiilor.

Potrivit localnicilor, ieri, aerul era complet irespirabil, termometrele înregistrând între 45 și 48 de grade Celsius.


 

×
x close