Antena 3 CNN Actualitate Poluare în București, 15 martie 2021. În Ilfov s-au ars cauciucuri înainte de începerea postului Paștelui

Poluare în București, 15 martie 2021. În Ilfov s-au ars cauciucuri înainte de începerea postului Paștelui

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 08:46 15 Mar 2021 Modificat la 09:42 15 Mar 2021
Poluare în București, 15 martie 2021. În Ilfov s-au ars cauciucuri înainte de începerea postului Paștelui
Sursa foto: Hepta

În toate cartierele bucureștene, la miezul nopții se simțea un miros de ars, aerul fiind irespirabil. Aplicaţiile ce măsoară calitatea aerului au indicat un nivel ridicat de poluare, mult peste cel acceptat, anunță DC News. 

De această dată nu se mai poate da vina pe trafic, cu atât mai mult că starea de alertă nu permite ieșirea pe stradă la acea oră. 
Iată cum arătau indicatorii privind calitatea aerului respirat în București în noaptea de 15 martie:

 

Nivelul poluării este foarte ridicat și luni dimineață în București, cu majoritatea senzorilor platformei airlive.ro la 100 în toate zonele Capitalei.

Niveluri foarte ridicate se înregistrează în zonele Moșilor, Universitate, Piața Sudului, Băneasa Nord. Libertății, Expoziției, Luica, Bragadiru, Pallady, Prelungirea Ghencea, Fizicienilor, Camil Ressu, Piața Valea Ialomiței, Piața Drumul Taberei, Bd. Timișoara, Basarabia, Parcul Păcii, Piața Veteranilor, Leu, Pasajul Lujerului, Pantelimon, Plevnei, Piața Crângași, Giulești, Doamna Ghica, Lacul Tei, bd. Constructorilor, Mihalache, Aerogării.

„Aerul este foarte poluat aici! Evită plimbările și exercițiile fizice în aer liber! Cele mai afectate persoane sunt copiii, persoanele în vârstă și cele care suferă de afecțiuni respiratorii!”, recomandă platforma.

În Ilfov, oamenii au aprins cauciucuri duminică seară 

Garda Națională de Mediu a postat pe Facebook imagini din teren, din județul Ilfov, unde Garda de Mediu Ilfov, Politia Romana, pompierii si jandarmii au intervenit duminică seara, după ce oamenii au aprins cauciucuri înainte de începerea postului Paștelui. „S-a risipit si ceata neagra si petrecăreții, cu sutele, au întrat în case. Din păcate mirosul puternic inca persista cu toate ca focurile au fost stinse”, scrie Garda de Mediu.

La începutul anului, inspectorii de la Garda de Mediu au pus poluarea din Bucureşti pe seama temperaturior scăzute, dar şi a cadrului atmosferic care împiedică disperaţia poluanţilor.

De cele mai multe ori, mirosul greu vine de la depozitele ilegale pentru deşeuri, iar inspectorii de la Garda de Mediu spun că îi pândesc pe cei care ard ilegal gunoiul pentru a-i sancţiona. Doar în luna februarie au fost identificate 212 astfel de locații ilegale, iar suma amenzilor a depășit 300.000 de lei, a anunțat Ministerul Mediului. 

×
Etichete: București poluare
x close