Antena 3 CNN Actualitate Poliţiştii ialomiţeni au destructurat o reţea de traficanţi de droguri

Poliţiştii ialomiţeni au destructurat o reţea de traficanţi de droguri

S.T.
1 minut de citit Publicat la 18:12 17 Mai 2012 Modificat la 18:12 17 Mai 2012
Poliţiştii ialomiţeni au destructurat o reţea de traficanţi de droguri
Foto: guardian.co.uk
Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT Ialomiţa au destructurat o reţea de consumatori şi distribuitori de droguri ce acţiona pe raza judeţelor Ialomiţa, Ilfov şi Bucureşti, scrie Agerpres.

În urma a şase percheziţii domiciliare, la locuinţele celor cinci suspecţi, a fost descoperită, la reşedinţa unuia dintre ei, o cultură indoor de cannabis. Bărbatul avea două camere amenajate cu sistem de ventilaţie şi iluminare speciale şi de uscare a plantelor.

De asemenea, oamenii legii au găsit 50 de ghivece şi 35 de pahare de unică folosinţă cu plante de cannabis în diferite stagii de vegetaţie, precum şi 300 de grame de cannabis în stare verde şi uscată, pregătite pentru a fi distribuite în vederea consumului.

Conform poliţiştilor, trei dintre suspecţi au fost conduşi, în baza mandatelor de aducere, la sediul DIICOT- Biroul Teritorial Ialomiţa, iar în urma probatoriului administrat în cauză a fost începută urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic şi consum ilicit de droguri.

Faţă de suspectul care deţinea o cultură de cannabis s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind prezentat Tribunalului Ialomiţa cu propunere de arestare preventivă. Ceilalţi doi suspecţi, unul din Slobozia şi unul din Bucureşti, sunt cercetaţi în stare de libertate.

×
Etichete: perchezitii
x close