La numai câteva ore de la găsirea cadavrului lui Mircea Stănescu, Poliţia Capitalei a început interogarea cunoscuţilor acestuia, printre care şi logodnica lui. Declaraţia a fost făcută de purtătorul de cuvânt al instituţiei, Christian Ciocan. Fiul jurnalistului Sorin Roşca Stănescu a fost găsit luni seară impuşcat în cap, în locuinţa sa din strada Panduri din Capitală. El era cercetat pentru ucidere din culpă după ce maşina în care se afla a lovit mortal un om pe trecerea de pietoni.
Primele analize făcute în cazul lui Mircea Stănescu arată că acesta s-a sinucis. Anchetatorii au găsit uşa metalică a locuinţei încuiată din interior, iar ferestrele, care aveau gratii, erau asigurate cu lacăte, neexistând urme de efracţie. în momentul în care a fost găsit mort, Mircea Stănescu era îmbrăcat într-o cămaşă, iar din primele investigaţii rezultă că glonţul a pătruns de la stânga la dreapta în zona tâmplei.
Mircea Stănescu a fost găsit împuşcat în cap de avocatul său, Cătălin Dancu. Acesta a venit să-l viziteze după ce în tot cursul zilei, Mircea Stănescu nu a răspuns la telefon. Însă nici la uşă nu a răspuns astfel că, după ce s-a consultat cu familia fostului deputat, avocatul a decis să spagă uşa.
Avocatul Cătălin Dancu a precizat că ultima persoană care l-a văzut pe Stănescu în viaţă a fost logodnica acestuia, luni dimineaţă, după ce duminică seara ieşiseră împreună în oraş.
Mircea Stănescu avea permis de port armă, iar procurorii nu au găsit urme care să trezească suspiciuni că în casă s-ar fi intrat cu forţa. Vestea sinuciderii a şocat vecinii.
Mircea Stănescu era pus sub acuzare pentru omor din culpă, în cazul unui accident care s-a produs pe 27 decembrie şi în care a fost omorât un om. Iniţial, prietena sa a declarat că ea se afla la volanul autovehiculului, însă anchetatorii au stabilit că de fapt Mircea Stănescu este cel care a produs accidentul.
Antena3.ro