Decizia a fost luată de Judecătoria Cluj Napoca.
”Fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, sau care a produs vreuna dintre următoarele consecinţe: pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluţirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieţii persoanei, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani”.
Incidentul a avut loc în vara anului 2020, dar până în prezent polițiștii de la Secția 1 de Poliție Cluj au mușamalizat dosarul, potrivit Foaia Transilvană. Se pare că, după ce a fost bătut de unul dintre polițiști, cerșetorul a suferit o dublă fractură de braț și de umăr.
Cei doi polițiști - Traian Julean și Florin Cioban - s-au filmat singuri în timp ce mituiau cerșetorul cu 500 de lei pentru a renunța la acuzație. Intenția lor era să îl determine pe bărbat să semneze un acord prin care declara că nu depune nicio reclamație împotriva lor.
Șefii Poliției Locale Cluj au declarat că au auzit despre aceaste rețineri, dar că nu au alte informații oficiale.