Deşi numărul protestatarilor ar trebui să fie limitat la 100 de persoane, poliţiştii spun că vor veni câteva mii, din toate colţurile țării, înarmaţi cu boxe, fumigene, tobe și vuvuzele.
Vor pleca în marş din Piaţa Victoriei spre Ministerul de Interne, la ora 11:45, iar la 12:45 vor pleca spre Palatul Parlamentului.
Poliţiştii vor doar plata acelor drepturi prevăzute încă din anul 2017 în Legea salarizării. Poliţiştii spun că n-au mai avut parte de măriri salariale din 2007 și că acum le-a ajuns cuțitul la os.
"De 12 ani suntem plătiți pe drepturi care se calculează la salariul din 2009".
În 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia 51, a confirmat că MAI a furat din salariile polițiștilor în perioada aprilie 2015 - ianuarie 2020.
Principalele revendicări ale polițiștilor:
- aplicarea în integralitate a legii salarizării unitare - Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
- indexarea pensiilor militare de stat cu rata inflației și pentru anul 2019, nu doar pentru anul 2020
- calcularea sporurilor şi cuantumului indemnizaţiei de chirie la valoarea anului 2022
- majorarea sporului de suprasolicitare neuropsihică
- angajări de personal
- dotarea logistică a polițiștilor cu mijloace de mobilitate și cu echipamente de intervenție
Jandarmeria, reacție la protestele polițiștilor
”În legătură cu adunarea publică aflată în desfășurare în Piața Victoriei, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele precizări:
Conform cadrului legal în vigoare, Jandarmeria Capitalei asigură măsurile de ordine și siguranță publică la această manifestație.
Deși numărul maxim de participanți permis de cadrul normativ în vigoare a fost depășit, facem apel către organizatori să respecte atât prevederile legale privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cât și pe cele privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice.
De asemenea, recomandăm tuturor participanților să respecte măsurile de protecţie sanitară, să manifeste înţelegere faţă de măsurile de siguranță luate, să adopte un comportament civilizat și să respecte indicaţiile jandarmilor”, a transmis Jandarmeria într-un comunicat de presă.