Documentele emise de DSP Bacău au fost publicate de jurnaliştii de la ziaruldebacau.ro şi, pe alocuri, par a fi lipsite de logică.
De exemplu, pentru poliţiştii care conduc autovehiculele Poliţiei Locale documentul arată că angajaţii sunt expuşi riscului "toxico-alergic generat de contactul cu dosare, documente, registre în diverse stări de degradare".
Totodată, poliţiştii locali sunt supuşi riscului de îmbolnăvire "în timpul studierii dosarelor ce pot fi infestate cu diverși agenți microbieni".
Aceste exemple nu au nicio legătură cu funcţia de şofer.
De asemenea, un alt document arată că poliţiştii locali sunt expuşi şi altor riscuri de îmbolnăvire.
Conform DSP Bacău, aceștia prezintă un "risc de solicitare musculo-osteo-articulară a articulațiilor mici distale ale membrelor superioare, necesară gestualității specifice în cursul redactării documentelor, notelor și adreselor pe PC".
Altfel spus, poliţiştii locali pot face febră musculară la degete din cauza tastaturii de la calculator.
Toate aceste buletine vin în sprijinul solicitării de a li se acorda sporuri. Conducerea Poliției Locale susține că ar fi vorba despre un „bonus” de cinci zile de concediu în plus pe an, pentru condițiile grele de muncă.