Peste 7.800 de polițiști, pompieri, jandarmi și efective de la alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne vor asigura ordinea publică și măsurile de prevenire și intervenție în situații de urgență cu ocazia celor aproximativ 740 de manifestări publice care vor fi organizate în Noaptea de Revelion.
Cele mai importante evenimente publice, din punct de vedere al numărului de participanți, vor fi organizate în municipiile București, Craiova, Oradea și Cluj Napoca, unde se estimează participarea a peste 80.000 de persoane.
Pericolul petardelor și al artificiilor. Avertismentul transmis de polițiști
Reprezentanții MAI atrag atenția că articole pirotehnice pentru divertisment trebuie utilizate numai după luarea tuturor măsurilor de protejare a persoanelor din jur, a bunurilor și a mediului.
"Atragem atenția că cetățenii au obligația să folosească doar materiale pirotehnice din categoria destinată publicului larg și care pot fi achiziționate legal de la operatori economici autorizați. Celelalte categorii de articole pirotehnice pot fi folosite, cu respectarea legislației în vigoare, numai de personalul specializat care cunoaște regulile de manevrare astfel încât să fie prevenite incidentele.
Utilizarea neglijentă a materialelor pirotehnice este extrem de periculoasă, putând avea consecințe grave pentru cei care le folosesc sau pentru persoanele din jur", a declarat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.
Echipajele Poliției Rutiere vor acționa cu sute de aparate radar
MAI anunță că, în medie, aproximativ 1.500 de polițiști rutieri vor fi prezenți, zilnic, pe cele mai solicitate artere pentru a fluidiza traficul și pentru veni în sprijinul conducătorilor auto, inclusiv prin indicarea rutelor alternative pentru evitarea unor posibile ambuteiaje.
Pe drumurile cu risc crescut de producere a unor accidente, echipajele Poliției Rutiere vor acționa cu 285 de aparate radar și cu dispozitive care semnalează consumul de alcool sau alte substanțe interzise la volan.