Antena 3 CNN Actualitate Aceşti poliţişti eroi au salvat un tânăr bucureştean care a încercat să se sinucidă. Au ajuns la el în doar două minute

Aceşti poliţişti eroi au salvat un tânăr bucureştean care a încercat să se sinucidă. Au ajuns la el în doar două minute

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:37 11 Mai 2023 Modificat la 19:39 11 Mai 2023
eroi
Sursa foto: Poliția Capitalei/ Facebook

Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 7 au fost sesizați joi cu privire la faptul că într-un imobil din Sectorul 2 se află un bărbat care intenționează să se spânzure.

La fața locului a ajuns de urgență, în aproximativ două minute, un echipaj format din doi polițiști care au intervenit pentru salvarea vieții acestuia.

Polițiștii au rămas cu acesta până la sosirea unui echipaj medical, care l-a transportat la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În continuare se efectuează verificări în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul, transmis autorităţile.

Mesajul transmis de Poliţia Capitalei

"Ora 13:20, un apel la 112 avea să anunțe gestul tragic la care apelase un bărbat de doar 27 de ani. Copleșit de probleme, acesta a decis să-și pună capăt zilelor.

Într-o astfel de misiune, când viața unui om atârnă de un fir de ață fiecare minut contează. 

Știm asta cu toții, iar colegii de la Secția 7 Poliție nu au ezitat nicio secundă în momentul în care au preluat apelul. Într-o fracțiune de secundă au plecat spre locul indicat.

Două minute mai târziu au ajuns la bărbatul care a decis să-și încheie socotelile cu viața. Două minute! De atât au avut nevoie. 

Ajunși acolo, i-au acordat imediat bărbatului primul ajutor și au făcut tot posibilul să-l țină în viață până au ajuns medicii la el. O ambulanță l-a transport ulterior la spital.

Ne bucurăm că am reușit să salvăm un bărbat care mai are atâția ani de trăit și atât de multe lucruri de realizat în viață.

Iar pe voi, dragi colegi, vă felicităm pentru modul în care ați acționat, dar și pentru că, mai presus de orice, ați salvat viața unui om. Suntem mândri de voi!", este mesajul transmis de Poliţia Capitalei, joi, pe pagina de Facebook.

×
x close