Un poliţist de la Rutieră a fost agresat, joi dimineaţă, în timp ce a intervenit pentru salvarea a două femei. Agresorul le atacase pe cele două în plină stradă.
Incidentul a avut loc în zona Casei Radio, în jurul orei 11:30. Poliţistul a observat conflictul în timp ce se deplasa cu motocicleta şi a decis să intervină pentru a-l aplana.
Bărbatul care le agresa pe cele două femei l-a lovit însă şi pe agentul de poliţie, care a fost rănit în zona feţei. În plus, casca poliţistului a fost spartă de către bărbatul furios.
Poliţistul este audiat acum la Brigada de Poliţie Rutieră, în timp ce agresorul a fost dus la sediul Poliţiei unde va fi cercetat pentru infracţiunea de ultraj.
Antena3.ro