Potrivit anchetatorilor, Nicolae Boia neagă acuzaţiile de şantaj şi susţine că tot demersul său a avut la bază obţinerea de informaţii despre un „ grup infracţional pe domeniul învăţământ”, femeia fiind profesoară de matematică la un liceu din Timişoara.
Ca să dovedească faptul că avea o relaţie adevărată cu poliţistul, profesoara a prezentat o convorbire unde şeful din Poliţie declară că îşi pune viaţa în loc pentru iubirea lui
“Te iubesc enorm. Nu avea încredere în oameni. Eşti o fată deosebită care nu meriţi să mai suferi. Tu nu te mai gândi la mine ca la un răufăcător. Eu sunt omul care sunt la picioarele tale, îmi pun viaţa pentru tine în joc. Eu nu te văd decât pe tine, iubirea mea. Dacă îmi spui că unul s-a uitat urât de tine, l-aş mânca. La un moment dat am vrut să te iau şi să fugim unde vrei tu în lumea asta. Tu decizi. Dacă am ajuns eu, care sunt un bărbat puternic, să zic că tu decizi, ce vrei mai mult de atât de la viaţă?”, îi spune Nicolae Boia, profesoarei, potrivit rechizitorului dat publicităţii de adevărul.ro.
Tot în cadrul acestei anchete au ieşit la iveală întregistrări în care şeful Serviciului Arme din Poliţia Timiş s-ar sfătui cu un consultant în legatură cu deschiderea unui studio de viodechat pe care şi l-ar fi dorit cu ardoare.
“Să te gândeşti la o sală de cursuri clasele IV-VIII, cu tablă, ajută?”, spune Boia, care propune şi ca fetele să fie îmbrăcate în poliţiste. (…) Cât de nazi, cât de…Io-s mai de la ţară. Eu aşa văd.”, spune Nicolae Boia, consultantului, potrivit adevărul.ro.
Profesoara care îl acuză de harţuire şi şantaj confirmă povestea cu videochatul
„El foarte tare a vrut să facă un salon de videochat şi m-a rugat pe mine să intervin că el nu poate să apară. Eu am spus că nu vreau să mă bag şi a zis să particip măcar la o discuţie să îmi dau cu părerea. A fost discuţia respectivă. Tot îşi dorea. Nu ştiu sub ce formă şi-a făcut procedurile. El a insistat, el a vrut, el s-a folosit de oameni ca să facă lucrul acesta, căuta tot timpul conexiuni şi persoane de încredere care să se ocupe”, a declarat femeia în rechizitoriu.
Şeful Serviciului Arme din cadrul Poliţiei Timiş neagă toate acuzaţiile aduse şi susţine că a jucat un rol sub acoperire, acela al unui om de afaceri
„Iar sunt aruncate tot felul de zvonuri. O să se verifice. Aveam informaţii şi pe tema asta. Există înregistrări într-adevăr. Am discutat cu organele abilitate. Documentarea înseamnă să ştii despre ce este vorba. Se încearcă să se aducă în relief anumite aspecte care se documentează pentru a merge pe masa procurorilor”, a declarat şeful Serviciului Arme din cadrul IPJ Timiş.