Haina îl face pe ministru! Asta cred mai toţi cei care ne conduc. Politicienii noştri cheltuiesc mii de euro pe îmbrăcăminte. Şi nu se uită la bani când vine vorba de look. Ultimul ministru prins la cumpărături, şeful de la Economie, Ion Ariton a dat trei mii de euro pe două costume. Evident, de firmă.
Un salariu de 4000 de lei lunar, fără bani în conturi, dar cu datorii de câteva zeci de mii de euro. Asta e averea ministrului Economiei, Ion Ariton, aşa cum reiese din propria declaraţie. Deşi, oficial, nu prea are cu ce se lăuda, Ariton se îmbracă de la una dintre cele mai scumpe firme din lume. Şi-a dat salariul pe 3 luni, pe două costume de la Cacharel despre care se ştie că nu se şifonează niciodată. Ion Ariton a refuzat să ne spună de unde a găsit banii de haine.
Paisprezece mii de lire sterline. Atât a costat rochia plină de stele a Elenei Udrea de la Dolce & Gabbana. Preţul este dat de o revistă de profil din Marea Britanie. După ce s-a împotmolit în explicaţii, ministrul Turismului a spus că faimoasa rochie a fost, de fapt, un cadou de la soţul ei. Cu stele sau nu, rochiile Elenei Udrea au făcut ca apariţiile ei să fie memorabile.
Şi deputatul PDL, Raluca Turcan, reuşeşte să fie la înălţime din punct de vedere vestimentar. Şi asta doar din salariul de parlamentar. Poartă rochii şi taioare de la renumite case de modă, accesorizate cu poşete de la mari designeri.
Un mare fan al hainelor de firmă este şi preşedintele României, Traian Băsescu. Când vine vorba de costume, şeful statului preferă firma Hugo Boss. Atunci când se îmbracă, relaxat, Traian Băsescu alege pulovere de câteva sute de euro, cămăşi sau fesuri, toate de la Paul and Shark.