Antena 3 CNN Actualitate Politician român, în TOP 10 al celor mai absenți europarlamentari

Politician român, în TOP 10 al celor mai absenți europarlamentari

Adelina Miron
1 minut de citit Publicat la 17:50 19 Ian 2022 Modificat la 18:10 19 Ian 2022
politician-roman-top-10-cei-mai-absenti-europarlamentari
Politician român, în TOP 10 al celor mai absenți europarlamentari Sursa foto: Hepta

Claudiu Manda, membru al grupului europarlamentar S&D, ocupă locul 9 în topul absenților, cu o prezență de 80,9% la sesiunile de vot. Locul întâi este ocupat de italianul Silvio Berlusconi, mebru al grupului europarlamentar EPP, despre care POLITICO spune că ar fi lipsit din cauza infectării cu Sars-CoV-2, care i-a creat probleme mai multe luni.

Claudiu Manda a mai fost încadrat și în categoria ”rebelilor”. Acesta se află printre europarlamentarii care au votat diferit de cele mai multe ori față de grupul din care fac parte.

Claudiu Manda, fost senator al PSD, a fost ales europarlamentar la alegerile din 2019. Este căsătorit cu Lia Olguța Vasilescu, primarul PSD al municipiului Craiova. Cuplul a primit ca dar de nuntă peste 300.000 de euro, iar la cununia civilă a primit bunuri pentru casă în valoare de aproximativ 30.000 de euro, potrivit declaraţiei de avere, citată de Mediafax.

În 2021, Claudiu Manda a fost trimis în judecată, în stare de libertate, de DNA pentru că "a folosit influența și autoritatea ce decurgeau din calitatea de președinte al organizației județene", se menționează în rechizitoriu.

DNA îl acuză pe Manda de folosirea influenței ori autorității ca persoană cu funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Acuzatiile vizează perioada când acesta era președintele PSD Dolj.

Și Maria Grapini, membră PPU-SL, a atras atenția jurnaliștilor de la POLITICO. Aceasta se află în topul celor mai ”iscoditori” europarlamentari, adică al celor care au adresat cele mai multe întrebări scrise altor instituții pentru a le verifica munca. Cu 146 de întrebări scrise trimise, Maria Grapini se află pe locul 8 din 10.

Liberalul Daniel Buda, care face parte din grupul europarlamentar EPP, este un ”lup singuratic”, spun jurnaliștii POLITICO. Este pe locul 8 printre europarlamentarii care au depus cele mai multe amendamente pe cont propriu, fără susținerea colegilor. Daniel Buda a depus 989 de amendamente pe care doar el le-a semnat.
 

×
x close