"În urma informaţiilor apărute în mass-media referitoare la fostul preşedinte al Bursei Sibiu, Inspectoratul Judeţean de Poliţie s-a autosesizat în acest caz, fiind începute verificări. Nu avem niciun fel de plângere legată de Cristian Sima, autosesizându-ne pe baza informaţiilor apărute în presă", a declarat pentru Mediafax Luciana Balteş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu.
Cristian Sima, revocat miercuri din funcţiile de preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general al Bursei de la Sibiu, nu mai poate fi contactat de lunea trecută şi, potrivit unor zvonuri din piaţa de capital, ar fi dispărut cu banii unor clienţi care tranzacţionau pe pieţe externe printr-o firmă deţinută de el.
Citeşte şi Badea: "Cât de prost să fii să te duci tu, cu banii tăi, să ţi-i administreze Sima..."