Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, a fost invitat în platoul Ştirilor dimineţii şi a vorbit despre cum putem preveni o tragedie dacă urmăm câteva reguli simple.
"Oamenii trebuie să-şi ia anumite măsuri de siguranţă. Nu trebuie să deschidem uşa persoanelor străine. Ştim cu toţii. Am mediatizat permanent astfel de situaţii în care persoane rău intenţionate merg la diferite apartamente, în special la categorii de persoane vulnerabile, şi aici ne referim la bătrâni, sub diferite pretexte, că lucrează la gaze, la apă, că au venit să facă o inspecţie a apartamentului.
Citeşte şi: Filmul crimei din Grădina Botanică din Craiova. Alex, elevul criminal, era fericit în momentul arestării
Recomandarea este ca în situaţia în care se prezintă ca având diverse calităţi să fie solicitate o legitimaţie de serviciu, un act de identitate sau persoana care se recomandă a fi de la gaze, apă, canalizare să vină însoţită de administratorul blocului, administrator pe care persoanele îl cunosc, au încredere în el.
Bunurile de valoare, sumele de bani trebuie protejate, nu trebuie să discutăm cu persoanele cunoscute despre ce avem sau ce nu avem noi în locuinţă.
În acest caz din Grădina Botanică, cu siguranţă, acolo dacă una dintre persoane ar fi apelat autorităţile şi ar fi încercat să evite acel conflict spontan direct... pentru că nu ştii la ce să te aştepţi atunci când cineva îţi adresează injurii, unii oameni sunt tentaţi să răspundă cu aceeaşi monedă şi atunci conflictul escaladează", a precizat Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, în direct la Antena 3 CNN.