Poliţia română a anunţat achizitionarea a 2.923 de automobile, în încercarea de a acoperi o parte din deficitul de peste 12.000 de autovehicule, existent faţă de prevederile normelor interne. Conform legislaţiei, Inspectoratul General al Poliţiei din România (IGPR) a făcut public şi anunţul de participare pentru licitaţia ce urmează a fi organizată în vederea achiziţionării celor 2.923 de maşini. Valoarea estimată a contractului urmează să fie de 409 milioane de lei noi, iar maşinile au fost împărţite în 31 de loturi, după categorii, conform articolului apărut în cotidianul Gândul.
Dacă în privinţa ?autospecialelor de poliţie pentru munca operativă- varianta de bază? nu sunt surprize, preţul maxim aprobat pentru cele 776 de maşini fiind de 30,8 milioane de lei, există şi categorii care ridică mari semne de întrebare. Astfel, pentru cele 449 de ?autospeciale de patrulare pentru poliţia rurală 4x2? s-au aprobat 46,6 milioane de lei. Cu alte cuvinte, Poliţia Română este dispusă să plătească peste 30.000 de euro pe bucată pentru nişte automobile care, teoretic, ar intra pe mâna agenţilor de la posturile din comune.
Suma pare însă un nimic dacă ne uitam la cele 15 milioane de lei noi alocate pentru cumpărarea a 34 de bucăţi ?autospeciala de patrulare pentru poliţia rutieră - varianta 2?. Cele 34 de maşini ar urma să coste fiecare câte 130.000 de euro, la nivelul limuzinelor pentru şefii de stat. Şi este vorba de preţuri fără TVA, aşadar costul final poate ajunge până la 156.000 de euro bucata!
Lucrurile nu se opresc însă la această achiziţie mai mult decât exotică. Tot pentru Poliţia rurală s-a aprobat cumpărarea a 300 de ?autospeciale de patrulare 4x4?. Cum suma disponibilă este de 41.106.000 ron, rezultă că şefii de post ar urma să primească automobile de teren de 40.000 de euro bucata.
Sursa: Gândul