Anchetatorii au în acest moment cel puţin zece suspecţi în cazul jafului bancar de la Cluj. Anunţul a fost făcut de şeful Poliţiei, chestorul Petru Tobă, care a precizat că ancheta este în plină desfăşurare, iar acum sunt verificare alibiurile suspecţilor. Jaful a avut loc în urmă cu aproximativ o lună, iar cele două persoane înarmate au reuşit să fugă cu aproape 70.000 de euro.
?În momentul actual sunt mai mult de 10 suspecti care sunt verificati, le sunt verificate alibiurile, sunt luate declaraţii amănunţite, din păcate nu pot să vă furnizez mai multe date. Nu pot să elimin niciuna din ipotezele comiterii acestui caz care au fost emise iniţial.? a declarat Tobă.
În urmă cu aproximativ o lună, două persoane înarmate, care purtau cagule, au intrat într-o filială a Băncii Transilvania din cartierul Mănăştur din Cluj-Napoca, l-au imobilizat pe paznic, au lovit-o pe casieră şi au furat 246.000 de lei.
Până în prezent, poliţiştii nu au reuşit să-i prindă pe autorii jafului.
Antena 3