Podul suspendat peste Dunăre va fi inaugurat joi, la ora 11:00 şi va fi dat în trafic începând cu ora 13:00.
Secretarul de stat a prezentat un rezumat al volumului de lucrări realizate la podul suspendat peste Dunăre, dar şi alte informaţii legate de acest obiectiv de investiţii, cel mai mare din România de după 1989.
"Lungimea totală a podului este de 1974,3 metri; înălţimea turnurilor este de aproximativ 193 metri de la partea superioară a fundaţiei; podul are 3 deschideri: o deschidere principală (1120 m) şi două deschideri laterale de 489,6 metri pe malul brăilean şi de 364,6 metri pe malul tulcean; tablierul metalic cântăreşte 20.860 tone, iar segmentele acestuia au fost #madeinRo la Şantierul Naval Brăila, cu tablă de la Complexul Siderurgic din Galaţi; pentru întinderea cablurilor principale, s-a folosit o procedură în premieră pentru România: s-au folosit fire de cablu de cca 5,44 mm, care au format pachete de câte 544 fire, iar toroanele, în număr de 16, au format, ulterior, cablul principal. Au o lungime de 81.000 km, ceea ce înseamnă că ar putea înconjura Pământul de 2 ori", mai arată Scrioşteanu.
Lungimea totală a drumurilor (inclusiv podul) este de 23,413 km şi cuprinde două secţiuni: drumul principal Brăila - Jijila, cu o lungime 19,095 km şi drumul de legătură cu DN22 Smârdan - Măcin, în lungime de 4,328 km.
Citeşte şi: Podul peste Dunăre de la Brăila, fără acces pentru pietoni și bicicliști. Care este motivul
"Drumul principal Brăila - Jijila (etapa I) are o lungime de 19 km şi este prevăzut cu două benzi de circulaţie pe sens, benzi de încadrare, acostamente, zona mediană şi zona de parapete. Drumul de legătură cu DN22 Smârdan - Măcin (etapa 2) are o lungime de 4,3 km şi este prevăzut cu o bandă de circulaţie pe sens. Drumul de legătură urmează să pornească de la km 7+940 al drumului principal (Brăila-Jijila) şi se va intersecta cu DN22 Smârdan-Măcin", potrivit lui Scrioşteanu.
Principalele lucrări prevăzute în contractul de realizare a Podului suspendat peste Dunăre sunt: 2 viaducte de acces, 1 viaduct peste calea ferată, 23,4 km lucrări rutiere (drumuri), 35 poduri, pasaje şi structuri minore, 86 podeţe, 9 noduri rutiere şi sensuri giratorii, 1 Centru de întreţinere şi coordonare, 1 staţie de taxare.
"Podul suspendat peste Dunăre este proiectat să aibă o durată de viaţă de 120 ani; are un centru de monitorizare şi control care va înregistra permanent starea podului, prin cei 50 de senzori instalaţi pe pod în punctele esenţiale; pentru această structură, s-a efectuat cel mai complex şi avansat proiect de testare a unui pod din România; la acest pod, va funcţiona un sistem de dezumidificare a tuturor ansamblurilor podului, inclusiv a tablierului metalic şi a cablurilor. Cablurile sunt izolate pe exterior cu o protecţie care asigură etanşeitatea, iar aerul din interior va fi permanent dezumidificat şi monitorizat, astfel încât să se asigure un mediu anticoroziv; pentru a asigura durabilitate şi protecţie anticorozivă ridicată, tablierul metalic este, de asemenea, dezumidificat în interior, anumite rigidizări longitudinale fiind utilizate drept canale pentru distribuţia aerului dezumidificat în spaţiul intern al tablierului, iar un sistem de senzori va monitoriza asigurarea păstrării stării de umezeală din casetă sub nivelurile ce provoacă oxidarea. Se va menţine o umiditate relativă sub 40%, pentru a nu exista coroziune şi pentru a permite circulaţia pe pod în siguranţă, în orice anotimp", spune Scrioşteanu.