Antena 3 CNN Actualitate Podul de la Cernavodă intră în reabilitare. Cât vor dura lucrările

Podul de la Cernavodă intră în reabilitare. Cât vor dura lucrările

Silvia Țigănilă
<1 minut de citit Publicat la 08:43 24 Feb 2021 Modificat la 08:45 24 Feb 2021
o_1ev9cbj2h6ar16rc5h4i8t1ff4b.jpg
Sursa foto: Agerpres

Podul de la Cernavodă va intra în reparaţii capitale. Conform constructorului, viaductul va beneficia de o garanţie de 60 de luni iar firma care se ocupă de reparaţii a precizat că în perioada sezonului estival vor fi executate doar lucrări care nu impun restricţii de circulaţie.

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Constanţa anunţă că a fost emis ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare a Podului de la Cernavodă, situat pe Autostrada Soarelui (A2), la km 157+600.

Podul de la Cernavodă intră în reabilitare

Contractul de reabilitare a părţii rutiere prevede o serie de lucrări, printre care:

- înlocuirea hidroizolaţiei şi a căii pe partea carosabilă şi trotuare;

- înlocuirea sistemului rutier;

- înlocuirea parapetului pietonal şi direcţional;

- înlocuirea rosturilor de dilataţie;

- lucrări de reparaţii cu betoane speciale la placa de suprabetonare a viaductelor de acces şi la pile;

- lucrări de refacere a protecţiei anticorozive la structura metalică, atât pe podul principal, cât şi pe viaductele de acces.

×
x close