„Primăria Capitalei, prin Proedus, a lansat, înca din luna martie a acestui an, una dintre cele mai inovative și interactive platforme de e-learning - www.hubproedus.ro, care a fost accesată până în prezent de peste 100.000 de elevi din București. La cererea a sute de elevi și părinți din alte orașe din România, doresc să anunț că în cel mai scurt timp extindem la nivel național această inițiativă a Primăriei Capitalei, care a avut un succes extraordinar! Astfel, toți elevii din România vor putea accesa platforma realizată de Primăria Capitalei prin Proedus! Pentru aceasta, în ultima ședință de consiliu general am propus, iar consilierii generali au aprobat, suma de 100.000 de lei necesară achiziției unui server care să susțină accesarea unui număr semnificativ de utilizatori unici, simultan, pe platformă, atât bucureșteni, cât și utilizatori naționali”, a anunțat, luni, primarul Gabriela Firea.
Edilul Capitalei a mai explicat că la această platformă de e-learning lucrează activ aproape 1.000 de profesori din Capitală.
„Aceștia s-au straduit să organizeze și să înregistreze lecții online, audio și video care să completeze programa școlară, astfel încât să îi poată ajuta pe preșcolari, elevi sau studenți. În afară de programa care presupune lecții de limba română, matematică, istorie, biologie, chimie, fizica sau limbi străine, platforma hubproedus oferă și alte tipuri de cursuri, cum ar fi teatru, cinematografie, dicție, jurnalism și multe altele”, a mai spus Firea.
Primarul general a mai explicat că anul acesta, cea de-a XI-a edițe a Târgului de Oferte Educaționale se va desfășura online.
„Doresc să îi anunț pe toți absolvenții de școli gimnaziale care se pregătesc de evaluarea națională, că Târgul de Oferte Educaționale se va desfășura anul acesta online, iar accesul la acest eveniment virtual se va face tot de pe platforma www.hubproedus.ro. Târgul va cuprinde tururi virtuale ale tuturor liceelor bucureștene, cifre de școlarizare, medii de intrare, informații cu privire la transportul în comun spre unitatea de învățământ, dar și alte informații de care orice elev si părinte ar avea nevoie pentru a alege corect și cu responsabilitate liceul unde va dori să studieze. De asemenea, doresc să mai anunț că în foarte scurt timp voi supune votului Consiliului General un proiect prin care Primăria Capitalei, împreună cu o editură de prestigiu din România, va pune la dispoziție tuturor elevilor și profesorilor din Capitală o platformă online unde se vor putea citi toate titlurile importante din literatura românească și universală!”, a adăugat sursa citată.