Antena 3 CNN Actualitate Plimbările prin centrul istoric al Capitalei, un sport extrem: Clădirile se pot dărâma peste trecători

Plimbările prin centrul istoric al Capitalei, un sport extrem: Clădirile se pot dărâma peste trecători

<1 minut de citit Publicat la 10:04 13 Iun 2011 Modificat la 10:04 13 Iun 2011
Plimbările prin centrul istoric al Capitalei, un sport extrem: Clădirile se pot dărâma peste trecători
Foto: www.videonews.ro
La mai bine de trei ani de la începerea lucrărilor de consolidare a centrului istoric din Bucureşti, o plimbare prin respectiva zonă te poate costa viaţa sau, în cel mai fericit caz, o vizită la spital.

Aceasta este realitatea suprinsă de un utilizator Videonews.ro, care a filmat cum mai multe cărămizi s-au desprins dintr-un balcon şi au căzut pe stradă.
 


Se pare că, în cădere, cărămizile au distrus şi copertina unei cafenele aflată la parterul clădirii.

Din fericire, incidentul a avut loc într-o zi ploioasă, când centrul vechi era mai puţin populat decât de obicei şi nimeni nu a fost rănit.

Incidentul s-a petrecut pe strada Şepcari din centrul istoric al Capitalei.
 


Lucrările de reabilitare din centrul istoric au început în 2008. Până în toamna anului 2010, numai 4 străzi din 14 fuseseră terminate.

Dacă aţi filmat imagini care pot deveni o ştire, încărcaţi materialele pe videonews.ro sau trimiteti-le la adresa de e-mail site@antena3.ro.
 
 








 

×
x close