Este a doua zi de vaccinare în România, iar de ieri şi până astăzi la Institutul Matei Balş din Capitală s-au vaccinat aproximaiv 200 de cadre medicale.
Dr. Sorin Petrea, al cincilea român care s-a vaccinat cu serul anti-COVID, a vorbit în exclusivitate la Antena 3 despre s-a simțit imediat după ce s-a vaccinat.
Dr. Sorin Petrea, medic epidemiolog Institutul Matei Balş: ''Suntem foarte încântați că putem să ne vaccinăm!''
''M-am simțit din punct de vedere medical, foarte bine, fără efecte adverse, aș spune chiar și foarte fericit, că am reușit să prind momentul vaccinării care a venit neașteptat de repede și la noi în țară, noi românii fiind obșnuiți câteodată să credem, că la noi lucrurile se întâmplă mai târziu, mai greu. Iată că s-a întâmplat repede și bine și toți de aici din Institut suntem foarte încântați că putem să ne vaccinăm. Eu, de exemplu, mai am și o vârstă și cu cât vârstă este mai mare, și riscul de a evolua mai prost la infecția cu SARS-CoV-2 este mai mare.
Pot să spun că am făcut la viața mea toate vaccinurile obligatorii și pe cele facultative, care pentru noi erau de făcut liber consimțit, dar conștienți că trebuie să le facem. Deci noi suntem super vaccianți, iar acest vaccin l-am făcut cu toată încrederea. Ca reacții adverse, dintre colegi nu am auzit decât câteva doamne care au spus că simt locul und au fost înțepate dacă îl caută, deci nu s-au plâns de dureri, febră, frisoane sau altele, deci nici lucruri mărunte nu s-au întâmplat.
Reacţia medicului despre platforma online unde românii pot transmite reacțiile adverse apărute după vaccinare
Noi chiar vrem să facem lucrul acesta. Intră chiar ca obligație profesională să o facem, așa că toate informațiile pe care le vom aduna, le vom transmite fiecare în parte și le vom centraliza și pentru noi, pentru a prelucra, să avem și noi o imagine despre ce se întâmplă'', a spus Sorin Petrea, medic epidemiolog Institutul Matei Balş.
Medicii nu au avut reacții adverse la vaccin
Prima persoană vaccinată împotriva COVID în România a fost Mihaela Anghel, asistentă medicală generalistă la Institutul Național de Boli Infecțioase "Prof. Dr. Matei Balș", membră a echipei medicale care, în data de 27 februarie, a preluat primul pacient din ţară confirmat cu virusul SARS-CoV-2.
Campania de vaccinarea a început duminică, 27 decembrie, în toate cele 10 spitale de boli infecțioase aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19.
Dozele de vaccin din prima tranșă - cele peste 3.000 de vaccinuri cu valoare de primă administrare - au fost alocate pentru vaccinarea personalului medical din cele zece unități medicale aflate în prima linie în lupta cu COVID-19.
În funcție de necesarul solicitat de fiecare dintre spitale, alocările pot fi oricând modificate în funcție de cererea unităților.
Săptămâna viitoare, în țara noastră, vor mai fi livrate încă 140.000 de doze de vaccin.