Antena 3 CNN Actualitate Planuri mari pentru Capitală. Vezi ce are de gând Sorin Oprescu pentru perioada imediat următoare

Planuri mari pentru Capitală. Vezi ce are de gând Sorin Oprescu pentru perioada imediat următoare

1 minut de citit Publicat la 15:15 29 Aug 2012 Modificat la 15:15 29 Aug 2012
Planuri mari pentru Capitală. Vezi ce are de gând Sorin Oprescu pentru perioada imediat următoare
Foto: Mediafax
Sorin Oprescu a convocat o şedinţă ordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), în a cărei ordine de zi figurează o serie de proiecte de hotărâre care au fost respinse în mai multe rânduri în mandatul anterior, scrie Agerpres.

Printre acestea se numără aprobarea contractării unor finanţări rambursabile interne sau externe în valoare totală de până la 800.000.000 euro sau echivalentul în lei, în vederea restructurării datoriei în valoare de până la 500.000.000 euro si contractarea de noi credite, dar şi aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii 'Închidere Inelul Median de Circulaţie la Zona Nord/Autostrada Urbană - tronson Lacul Morii - Şoseaua Colentina'.
   
De asemenea, se va lua în discuţie aprobarea listei imobilelor rămase de expropriat, a listei proprietarilor şi a sumelor individuale aferente despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere a imobilelor în vederea continuării şi finalizării lucrării de utilitate publică 'Dublarea Diametralei N-S pe tronsonul Buzeşti-Berzei-Vasile Pârvan, etapa 1 din tronsonul Buzeşti-Berzei-Vasile Pârvan-B.P.Haşdeu-Uranus-Calea Rahovei'.
   
Un alt proiect de hotărâre vizează aprobarea măsurilor prioritare 2012-2015 şi a listei de investiţii prioritare 2012-2015 si pe termen lung, parte integrantă a Master Planului Sistemului de Canalizare al Municipiului Bucureşti, studiului de fezabilitate aferent proiectului 'Finalizarea staţiei de epurare Glina, reabilitarea principalelor colectoare de canalizare si a canalului colector Dâmboviţa (Caseta)'.
   
Preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul (ASB), Nicuşor Dan, îşi exprima miercuri, într-un comunicat remis AGERPRES, dezaprobarea faţă de mai multe puncte de pe ordinea de zi a şedinţei CGMB de joi, calificându-le drept 'extrem de nocive pentru oraş'.
  

×
Etichete: Sorin Oprescu
x close